Petiție de susținere a investigării crimelor regimurilor totalitare: prin exonerarea securiștilor, se deschide larg calea reabilitării regimului totalitar

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a inițiat o petiție de susținere a investigării crimelor regimurilor totalitare și aducerea celor vinovați în fața Justiției.

Inginerul Gheorghe Ursu

IICCMER consideră că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la cazul Gheorghe Ursu reprezintă un moment crucial pentru toate instituțiile implicate în condamnarea totalitarismului comunist și în reabilitarea victimelor nevinovate ale acestuia, dar și pentru societatea românească în ansamblul ei.

„Exonerarea de responsabilitate juridică a membrilor aparatului de securitate direct și indirect implicați în asasinarea disidentului Gheorghe Ursu lovește în fundamentele morale ale societății, reprezintă un pericol la adresa statului de drept și se situează în contradicție flagrantă cu adevărul istoric. Ea creează premisele impunității celor care au fost implicați în crimele politice ale regimului comunist și fragilizează cultura democratică din România, deschizând larg calea reabilitării regimului totalitar“, se arată în cuprinsul petiției.

Reabilitarea regimului comunist din perioada 1965-1989, în baza falsului motiv că în timpul lui Nicolae Ceaușescu nu s-a mai practicat represiunea de masă, atrage după sine reabilitarea totalitarismului comunist pe tot parcursul existenței sale. Exact în ziua în care informatoarea Securității a transmis ofițerului de legătură jurnalul inginerului Gheorghe Ursu, la 22 decembrie 1984, șeful Direcției I, general-maior Bordea Aron, își anunța superiorii că nu mai puțin de 334 de foști membri ai partidelor și mișcărilor politice din România interbelică constituiau obiectul diverselor „măsuri informativ-operative”. Era vorba despre 17 ingineri, 20 de profesori, 25 de juriști, 8 medici, 8 preoți, 52 de funcționari, 136 de muncitori și tehnicieni și 68 de țărani. Dintre aceștia, 73 de persoane erau „lucrate prin dosare de urmărire operativă”, 186 se aflau în „supraveghere prioritară” și 13 în „supraveghere informativă”, cu scopul documentării „manifestărilor ostile” la adresa regimului, conform IICCMER.

Așa cum reiese din documentele Securității din anii ’80, nu există diferențe fundamentale între perioadele în care la conducerea Partidului Muncitoresc Român/Partidului Comunist Român s-au aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.

Doctrina politică și ideologia oficiale nu au cunoscut schimbări importante, aparatul de represiune și control a îndeplinit aceleași funcții, iar consolidarea dictaturilor personale ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu s-a sprijinit pe elitele politice formate odată cu instaurarea comunismului în România, la sfârșit celui de-al Doilea Război Mondial.

Semnatarii documentului sunt: prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președinte executiv al IICCMER, dr. Mioara Anton, istoric, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, prof.univ.dr. Dennis Deletant, istoric, Woodrow Wilson Public Policy Fellow, dr. Cosmin Popa, istoric, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, prof.univ.dr. Ioan Stanomir, politolog, Universitatea București, Dan Mihai Țălnaru, istoric, fost director general al IICCMER.

Hotărârea care a inflamat spațiul public

Judecătorii Curţii Supreme i-au achitat recent pe foștii securiști Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de procurori de uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Cei doi fuseseră achitați și de Curtea de Apel, în 2019. Potrivit minutei ședinței, instanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de fiul lui dizidentului împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București.

Procurorii militari au susţinut că foștii ofițeri de securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”. În schimb, cei doi inculpaţi au susţinut în faţa judecătorilor că sunt nevinovaţi. „Eu am îndeplinit comenzi primite. Nu făceam niciun act pe lângă comenzile primite,” a declarat Hodiş. Procesul a mai avut încă doi inculpați, foştii miniştri de interne George Homoştean şi Tudor Postelnicu, care au fost acuzați de complicitate. Aceștia au murit între timp.

Inginerul Gheorghe Ursu este unul dintre cei mai cunoscuți luptători împotriva regimului comunist.

La începutul anilor 80, trimitea scrisori la Europa Liberă, afișa manifeste împotriva lui Ceaușescu și încerca să creeze o rezistență intelectuală împreună cu prietenii săi, Dan Deșliu, Nina Cassian, Geo Bogza și Radu Cosașu. Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui. A murit la 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava.

Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist, a relatat cum a aflat de moartea tatălui său: „ M-au sunat de la circa de Miliţie a sectorului 6, ca şi pe 21 septembrie când mă anunţaseră că a fost arestat. Acum era pe 19 noiembrie, pe seară, la două zile după ce murise de fapt. La telefon o voce oficială mi-a spus: „Eşti fiul lui Gheorghe Ursu, care e arestat? A decedat şi...“. Atunci am aruncat telefonul. L-am reluat totuşi după un minut. Omul mi-a strigat, pe un ton dur să stau cuminte că e un lucrător la uşă, să-i deschid, să-mi aducă ceva la cunoştinţă. Am deschis uşa, am văzut miliţianul în prag şi în clipa aia n-am mai ştiut ce fac şi am ridicat bicicleta pe care o ţineam pe hol şi am aruncat-o după sectoristul respectiv, care a fugit. Imediat, m-au sunat de la Circă din nou şi mi-au spus tot pe un ton nervos să mă prezint a doua zi la Jilava, să preiau efectele tatei“.

„Efectele“ se reduceau la „Hainele lui, toate pătate cu sânge, până şi prosopul. Erau, practic, hainele cu care fusese arestat. Cămaşa era sfâşiată la spate. Pe toate le-am lăsat, atunci când am plecat din ţară, în noiembrie 1996, unei mătuşi care stătea în Drumul Taberei, la Favorit. În martie ’90, când ne-am întors prima dată în ţară, ne-a spus, încă timorată, că le-a aruncat imediat. Nu i-am reproşat niciodată mătuşii mele acest lucru. Mă simţisem cumva vinovat că ar fi putut avea necazuri din cauza lor. Am regretat însă că n-am găsit o soluţie mai bună“.

Petiția de susținere a investigării crimelor regimurilor totalitare și aducerea celor vinovați în fața Justiției poate fi accesată aici.