Percheziţii. O reţea formată din cetăţeni turci şi români care acţiona în domeniul panificaţiei, acuzată de un prejudiciu de peste 18 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe percheziţii domiciliare au fost făcute marţi în Bucureşti şi în şapte judeţe din ţară într-un caz de delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală şi fals, infracţiuni comise de cetăţeni turci şi români în domeniul panificaţiei. Prejudiciul creat se ridică la aproximativ 18 milioane de euro.

Mai exact, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală şi cele teritoriale – au făcut marţi 45 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Constanţa, Vaslui şi Covasna.

Potrivit procurorilor, suspecţii, cetăţeni turci şi români, din 2009 şi până în prezent, ar fi efectuat mai multe operaţiuni de achiziţionare, procesare şi comercializare a unor importante cantităţi de grâu de la diferiţi producători, persoane fizice şi juridice, din judeţele Buzău, Brăila, Giurgiu, Argeş, Ilfov, Covasna, Ialomiţa şi Arad. 

Ulterior, produsele obţinute erau vândute, „fără întocmirea de documente justificative ori prin întocmirea de documente inexacte cu cantităţi mult diminuate faţă de cele reale vândute, în scopul eludării obligaţiilor de plată către bugetul general consolidat al statului român”, se arată într-un document emis de procurori.

În unele situaţii se întocmeau documente de intrare pentru grâul achiziţionat în numele altor persoane fizice sau juridice decât furnizorii reali.

Sumele de bani obţinute din vânzarea produselor derivate erau însuşite de inculpaţii de origine turcă, care, în baza unei înţelegeri prealabile, ar fi creat o adevărată reţea de colectare a acestora. Ulterior, sumele de bani erau trimise în Turcia, Germania şi Suedia.

„Există indicii că în modalităţile arătate s-au expatriat în fiecare an circa şase milioane de euro către cetăţeni turci din afara teritoriului României”, au precizat procurorii DIICOT.

Prejudiciul creat în acest caz se ridică la aproximativ 18 milioane de euro.

În urma percheziţiilor au fost ridicaţi 350.000 de lei, respectiv 150.000 euro şi urmează să fie instituite măsuri asiguratorii asupra mai multor terenuri, imobile, utilaje şi autoturisme.

În urma cercetărilor efectuate până în momentul percheziţiilor, în baza unei decizii de pe 14 octombrie,  37 de de persoane au fost puse oficial sub învinuire.

Percheziţii de marţi au fost făcute de procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, Brăila, Ialomiţa, Vaslui,  Covasna şi Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate  Ploieşti, Bucureşti, Constanţa.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite