Video România, reprezentată la Kiev de Mirabela Grădinaru de Ziua Independenței Ucrainei. Mesajul președintelui Nicușor Dan
Mirabela Grădinaru se află luni la Kiev, de Ziua Independenței Ucrainei. Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, un mesaj de felicitare Ucrainei și a evidenţiat curajul şi rezilienţa poporului ucrainean în faţa războiului.
UPDATE - Mirabela Grădinaru a participat la Summitul Primelor Doamne și al Primilor Domni
Administrația Prezidențială a transmis că Mirabela Grădinaru a participat astăzi la Kiev, la invitația Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, la cel de al șaselea Summit al Primelor Doamne și al Primilor Domni:
„Reuniunea de anul acesta a avut o semnificație specială întrucât a coincis cu aniversarea Zilei Independenței Ucrainei, iar Prima Doamnă a României a participat la ceremoniile organizate la Kiev cu această ocazie.
Tema evenimentului a fost «Lumea în 2026: stabilitate în vremuri incerte» și s-a concentrat pe reziliența societăților în momente de criză și incertitudine, precum și puterea comunităților de a se redresa, de a rămâne unite și puternice pentru a acționa spre binele cetățenilor.”
Administrația Prezidențială spune că, pe lângă lecțiile învățate de Ucraina în timpul războiului, statele participante și-au prezentat propriile experiențe privind adaptarea și reziliența oamenilor și instituțiilor în fața presiunilor și a crizelor.
În cadrul summitului a fost lansat și un Vocabular Global al Rezilienței, în care fiecare stat a prezentat un concept național relevant.
„Contribuția României la Vocabularul Rezilienței a fost cuvântul «dârzenie», iar Prima Doamnă Mirabela Grădinaru a explicat alegerea acestui termen:
«Cuvântul ,dârzenie’ exprimă hotărâre, dar și capacitatea oamenilor și a comunităților de a rămâne în picioare atunci când circumstanțele sunt dificile, păstrându-și demnitatea, esența și sentimentul responsabilității. Este vorba despre protejarea a ceea ce este esențial, despre sprijinul reciproc și despre apărarea valorilor comune ale comunității noastre»”, precizează Administrația Prezidențială.
Sursa citată transmite că Prima Doamnă și-a exprimat admirația pentru reziliența extraordinară demonstrată de Ucraina în contextul războiului și determinarea poporului de a-și apăra căminele, libertatea, identitatea și viitorul.
„De asemea, Prima Doamnă a evidențiat faptul că solidaritatea poporului român față de cel ucrainean este tot o formă de reziliență, prin sprijinul acordat de comunitățile românești familiilor și copiilor ucraineni și prin sprijinirea eforturilor umanitare: ”În fața provocărilor pe care le împărtășim astăzi, se desprinde un adevăr fundamental – atunci când societățile rămân unite, presiunea nu le poate fragiliza. Dimpotrivă, va scoate în evidență cu și mai multă claritate forța interioară de care acestea dispun”.
Summitul dedicat partenerilor liderilor mondiali a fost lansat în anul 2020 de Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, cu scopul de a crea o platformă de dezbatere pe teme cu implicații asupra dezvoltării societății, bunăstării cetățenilor, educației și sănătății.”
UPDATE - Președintele, reprezentat la Kiev de partenera sa de viață
Mirabela Grădinaru se află în vizită oficială la Kiev, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Partenera lui Nicușor Dan îl reprezintă pe șeful statului, care a rămas la București pentru a participa prin videoconferință la Coaliția de Voință.
Mirabela Grădinaru participă alături de alți lideri europeni la evenimentele din Kiev, printre care și Maia Sandu, președinta Republicii Moldova.
„Cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei, România transmite cele mai calde felicitări, alături de urări de pace, securitate şi prosperitate. Azi omagiem extraordinarul curaj şi rezilienţa eroică a poporului ucrainean care apără valorile noastre comune şi libertatea. România va continua să fie alături de Ucraina, statornică în susţinerea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acestei ţări. Ucraina poate conta pe ajutorul nostru multidimensional”, a scris şeful statului pe platforma X.
Zelenski, dezvăluiri despre ruptura de la vârful armatei: de la ce a pornit conflictul care a dus la demiterea lui FedorovPreşedintele a precizat, totodată, că România este „complet angajată" în susţinerea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană şi a procesului de reconstrucţie a acestei ţări.
"În acelaşi timp, angajamentul continuu al NATO în ceea ce priveşte Ucraina rămâne esenţial pentru stabilitate şi securitatea pe termen lung a întregii zone euroatlantice", adaugă Nicuşor Dan.
Volodimir Zelenski: „Ţara noastră a devenit de mult altceva”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat caracterul demonstrat de poporul ucrainean în contextul invaziei ruse, într-un discurs rostit luni de Ziua Independenţei în care a mai afirmat că şeful statului rus, Vladimir Putin, este "blocat în trecut" şi continuă să considere Ucraina un actor supus, informează Agerpres.
"Ţara noastră a devenit de mult altceva. Nu un spectator, ci un jucător. Nu o victimă, ci un războinic", a apreciat Zelenski într-un videoclip înregistrat în faţa Catedralei Sfântul Mihail din Kiev şi difuzat luni dimineaţă, în contextul în care Ucraina sărbătoreşte cea de-a 35-a aniversare a independenţei sale.
Atac ucrainean cu drone în sudul Rusiei: doi copii au murit, iar un depozit a luat focÎn discursul său, Zelenski a reamintit modul în care ucrainenii s-au confruntat cu diverse provocări de la începutul invaziei ruseşti la scară largă din februarie 2022.
Preşedintele ucrainean a remarcat modul în care ţara sa a reuşit să-şi dezvolte propriile mijloace pentru a doborî marea majoritate a dronelor Shahed pe care Rusia le lansează împotriva teritoriului ucrainean şi a declarat că face tot posibilul pentru a găsi soluţii pentru a neutraliza şi rachetele balistice ruseşti la care Ucraina este acum vulnerabilă din cauza lipsei de rachete interceptoare.
Zelenski le-a cerut din nou aliaţii săi să ofere Kievului resurse suficiente pentru a forţa Rusia să declare un armistiţiu şi a insistat că Ucraina nu va preda teritoriul pe care îl controlează încă în regiunea Doneţk, aşa cum a cerut Kremlinul.
Liderul de la Kiev a făcut, de asemenea, o referire la China.
"China nu trebuie să mai rămână tăcută", a declarat el şi a îndemnat Beijingul să se pronunţe împotriva ameninţărilor lui Putin de a utiliza arme nucleare. "China trebuie să-şi dovedească ambiţia de a fi unul dintre liderii mondiali, nu numai din punct de vedere economic şi tehnologic, ci şi în termeni civilizaţionali, lăsând să se înţeleagă fără drept de apel că niciun dictator nu ar trebui să ameninţe planeta cu ogivele sale învechite", a insistat şeful statului ucrainean.





















































