Misiunea pompierilor români în Franța s-a încheiat. O parte din salvatori au ajuns în țară cu aeronavă MApN
0Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că misiunea pompierilor români în Franța s-a încheiat, după o săptămână în care aceștia au participat la stingerea incendiilor din sud-vestul țării.

„Acţiunea pompierilor români în Franţa s-a încheiat. Timp de o săptămână, 77 salvatori au participat la misiuni de stingere a incendiilor în sud-vestul Franţei, în condiţii meteorologice deosebite. Misiunile modulului RO-GFFF-V au constat în identificarea şi lichidarea focarelor ascunse, precum şi protejarea locuinţelor aflate în vecinătate, de posibile alte focare existente. Eforturile pompierilor militari români au fost susţinute de implicarea extraordinară a autorităţilor şi a voluntarilor din Franţa care, în toată această perioadă, au dovedit solidaritate în lupta pentru stingerea incendiilor înregistrate în ţara gazdă", a transmis, vineri, IGSU.
Conform IGSU, o parte a modulului va reveni în țară vineri cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale. În timp ce ceilalți salvatori, împreună cu tehnica de intervenție, vor ajunge în țară pe cale terestră.
Pompierii români au ajutat la stingerea incendiilor de vegetație din Franța
Un număr de 36 de pompieri români, cu ajutorul a nouă mijloace tehnică, au participat la misiunea de stingere a incendiilor de vegetaţie din zona Quartier Le Frayot, din Sud-Vestul Franţei. Misiunea executate de personalul modulului RO-GFFF-V a constat în limitarea propagării incendiului la clădirile de locuit, menţinerea unei linii de protecţie între fontul incendiului şi zona neafectată, dar şi lichidarea focarelor ascunse.
Pompierii români au intervenit cu autospeciale de stingere şi o cisternă de 12.000 de litri, care asigură autonomie sporită misiunilor de stingere. Intervenţia pompierilor a fost una dificilă, în contextul în care temperatura este ridicată, umiditatea este sub 10% şi vântul care suflă cu putere îngreunează intervenţia din teren.
La misiunea de sprijin pe care România a oferit-o autorităţilor franceze au participat un modul specializat, format din 77 de pompieri salvatori, cu mijloace de intervenţie specifice. Ajutorul s-a acordat în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.
Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai grave incendii forestiere de la începutul înregistrărilor, în 2006
Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai grave incendii forestiere în această perioadă a anului de la debutul înregistrărilor comune, în 2006, a precizat joi Comisia Europeană, potrivit DPA.
Franţa şi Spania se numără printre statele cele mai grav afectate anul acesta. Franţa a pierdut până acum anul acesta din cauza incendiilor de pădure o suprafaţă dublă în comparaţie cu 2021, Spania, o suprafaţă de peste trei ori mai mare, potrivit cifrelor UE.
De la începutul verii, cinci state au lansat apeluri către alte state UE pentru a primi sprijin în stingerea incendiilor, potrivit Comisiei. În plus, 150 de pompieri din Bulgaria, România, Germania, Franţa, Finlanda şi Norvegia au fost mobilizaţi în Grecia în iulie şi august pentru a veni în sprijinul pompierilor locali.
După sezoane de incendii deosebit de devastatoare în ultimii ani, Uniunea Europeană a depus eforturi pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile de a răspunde la incendii masive mai rapid şi la nivel transfrontalier. Statele Uniunii Europene pot solicita sprijin în combaterea incendiilor de pădure prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, o platformă ce coordonează şi distribuie resurse de urgenţă.