Ministrul Agriculturii l-a suspendat din funcţie pe directorul APIA, Dorel Benu, arestat la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Benu a fost reţinut săptămâna trecută, însă a fost eliberat
Dorel Benu a fost reţinut săptămâna trecută, însă a fost eliberat

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a decis suspendarea din funcţie a lui Dorel Benu, director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Acesta din urmă este cercetat în arest la domiciliu într-un dosar privind acordarea ilegală de subvenţii agricole.

Ministrul Agriculturii l-a desemnat în calitate de director general interimar pe Mihai Puţintei, în prezent director general al Direcţiei Generale Buget Finanţe şi Fonduri Europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Totodată, la nivelul APIA se află în desfăşurare controale dispuse de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru identificarea şi corectarea disfuncţionalităţilor şi pentru a asigura Comisia Europeană şi beneficiarii plăţilor europene şi de la bugetul de stat că activitatea APIA se va desfăşura în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Agriculturii.

Dorel Gheorghe Benu şi directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, sunt cercetaţi în arest la domiciliu într-un dosar privind acordarea ilegală de subvenţii agricole.

Benu, Moldoveanu, medicul veterinar Neculai Toma şi consilierul judeţean liberal Ioan Piticari au fost reţinuţi, miercuri, iar joi au fost prezentanţi instanţei cu propunerea de arestare. Cei patru au fost eliberaţi în cursul serii de joi, după ce le-au expirat ordonanţele de reţinere.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Suceava îl cercetează pe Benu pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului în legătură cu gestionarea fondurilor europene şi protecţia acordată de el Deliei Moldoveanu astfel încât să obţină pe toate exploataţiile subvenţii de la Uniunea Europeană.

Potrivit anchetatorilor, atunci când DNA a făcut publică ancheta şi a solicitat documente în cadrul cercetărilor, ar fi apărut probe că Benu îi transmitea directorului adjunct al APIA Suceava cum să răspundă la aceste solicitări astfel încât să denatureze adevărul şi să scape de răspundere penală.

În acelaşi dosar, directorul ajunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu este acuzată pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, dare de mită şi omisiunea sesizării.

Neculai Toma, medic veterinar din Horodnic şi reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Animale Horodnic, este cercetat pentru înşelăciune, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tentativă la comiterea infracţiuni de înşelăciune, în formă continuată şi instigare la comiterea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, în timp ce consilierul judeţean PNL Ioan Piticari, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului din Câmpulung Moldovenesc, este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi înşelăciune în formă continuată.

Cercetările în acest dosar vizează admiterea la plată a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri, care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate, arată procurorii. 

Din documentele anchetatorilor rezultă că în anul 2012 ar fi fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013, alte 213 dosare de subvenţii pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava.

Ancheta vizează subvenţii acordate în perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste 5 milioane de lei.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Directorul APIA, Dorel Benu, arestat la domiciliu în dosarul fraudei cu subvenţii agricole de la Suceava

Judecătorii Tribunalului Suceava au dispus, vineri, arestarea la domiciliu pentru 30 de zile a directorului general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, şi adjunctului şefului APIA Suceava, Delia Moldoveanu.

Cine este protejata directorului APIA, şefa „din umbră” de la Suceava, creierul din spatele fraudelor uriaşe cu subvenţii agricole din fonduri europene

Relaţia „apropiată” dintre directorul general al APIA, Dorel Benu, şi directorul adjunct de la Suceava, Delia Moldoveanu, binecunoscută în instituţie, a fost sesizată şi în documentele DNA. Femeia care conducea „din umbră” APIA Suceava întreţinea bunăvoinţa şefilor din Bucureşti şi cu şpăgi cumpărate din banii angajaţilor instituţiei.

Parohii şi mănăstiri din Suceava, subvenţionate ilegal cu fonduri europene. Fraudă uriaşă cu bani comunitari pentru agricultură dirijată de şefii APIA

Procurorii DNA au făcut astăzi, 4 iunie, 13 percheziţii în Suceava, Dâmboviţa şi Bucureşti într-o anchetă care vizează acordarea ilegală de subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.

Fraudă cu fonduri europene la APIA. Şeful Poliţiei Suceava şi directorul APIA, vizaţi de anchetă. Cum funcţiona reţeaua

Descinderi de amploare în această dimineaţă la 13 adrese din Bucureşti şi din judeţele Suceava şi Dâmboviţa, din care cinci la sediile unor instituţii publice şi firme. Cei vizaţi, funcţionari publici printre care directori din APIA, dar şi poliţişti, preoţi şi oameni de afaceri, sunt suspecţi de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie. Ancheta vizează acordarea ilegală de către APIA a unor subvenţii agricole.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite