MAE reiterează sprijinul suveranității, integrității teritoriale și independenței Ucrainei
0Ministerul Afacerilor Externe din România a reiterat poziția statului privind sprijinul suveranității, integrității teritoriale și independenței Ucrainei.

„MAE român reiterează cu fermitate poziția fermă în sprijinul suveranității, integrității teritoriale și independenței Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional. Această poziție este clară și înrădăcinată în dreptul internațional, interesul național și o politică externă de lungă durată bazată pe valori”, a scris ministerul într-o postare pe platforma X.
Mesajul ministerului vine după ce forțele ruse au lansat un nou atac cu drone asupra unor obiective civile și infrastructurii portuare din Ucraina, în primele ore ale dimineții de joi, 30 ianuarie, în apropierea frontierei cu România, în județul Tulcea.
Totodată, mesajul MAE vine și după ce Călin Georgescu, candidatul cu viziuni controversate, a stârnit un val de reacții după ce a susținut că Ucraina este un „stat inventat” și a vorbit despre „interesul” României pentru teritorii din vecinătatea sa, incluzând Bucovina de Nord, Bugeac și Maramureșul de Nord.
Georgescu a sugerat totodată că frontierele ar urma să se schimbe într-un viitor apropiat, avansând ideea unei noi împărțiri geopolitice.
Declarațiile lui Călin Georgescu contravin nu doar normelor internaționale și principiilor Uniunii Europene, ci și Constituției României. În plus, sublinierea lui Georgescu, că „Ucraina este un stat inventat”, nu reflectă realitatea geopolitică și istorică a regiunii, întrucât Ucraina este recunoscută internațional ca stat suveran, iar granițele sale au fost stabilite prin tratate internaționale, inclusiv prin acorduri între România și Ucraina.