MAE, după atacul de la Nisa: Se fac demersuri pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea de informaţii privind cetăţenia victimelor
0Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, joi noapte, în urma atacului de la Nisa, că face demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea unor informaţii suplimentare privind cetăţenia victimelor, iar Ambasada României în Franţa şi Consulatul General la Marsilia menţin în permanenţă legătura cu celulele de criză constituite de autorităţile franceze.
MAE anunţă că, prin intermediul Ambasadei României în Franţa şi Consulatului General la Marsilia, întreprinde în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii atacului şi cetăţenia victimelor.
"Cele două misiuni au declanşat procedurile consulare specifice în astfel de situaţii, monitorizează evoluţia situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu celulele de criză constituite de autorităţile franceze. Suplimentar, o echipă consulară din cadrul Consulatului General la Marsilia se deplasează de urgenţă la faţa locului pentru a oferi asistenţa consulara necesară", spune Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit acestuia, cetăţenii români, precum şi rudele acestora au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apeluri redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi linia verde activată de autorităţile franceze: +33 493722222.
Cel puţin 76 de persoane au murit, iar alte 120 au fost rănite, în noaptea de joi spre vineri, la Nisa, după ce un camion a intrat în plin în mulţimea strânsă pe Promenade des Anglais pentru focul de artificii de Ziua Naţională a Franţei. Camionul a lovit oamenii cu viteză maximă, ceea ce a generat momente de panică. Apoi, şoferul a coborât şi a început să tragă în oameni, înainte de a fi ucis.
La bordul vehiculului au fost găsite arme şi grenade, au anunţat autorităţile.
Procurorul din Nisa a declarat că victimele sunt împrăştiate pe o rază de doi kilometri - distanţa parcursă de camion prin mulţime.
Autorităţile vorbesc despre un atentat, care nu a fost, însă, revendicat deocamdată. Cu toate acestea, grupurile online apropiate organizaţiei teroriste Statul Islamic au sărbătorit masacrul.
Preşedintele Francois Hollande, care se afla la Avignon, s-a întors imediat la Paris, unde a fost activată o celulă de criză la Ministerul de Interne.