Jurnalistul care a contribuit la demisia lui MRU de la Externe, purtător de cuvânt în Cabinetul condus de Ungureanu
0
Noul purtător de cuvânt al ministrului Muncii, Claudia Boghicevici, este jurnalistul Liviu Iolu care în 2007 a contribuit la demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu din funcţia de ministru de Externe în cabinetul Tăriceanu.
Iolu, unul dintre cei mai premiaţi jurnalişti români, a publicat în 2007 în "Evenimentul Zilei" cazul a doi muncitori români arestaţi în Irak, scrie paginademedia.ro.
Cazul muncitorilor Adrian Gancean şi Nelu Ilie, arestaţi în Irak pentru încălcarea regulamentelor interne dintr-o bază militară americană, a condus la demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu din funcţia de ministru de Externe. Demisia i-a fost cerută de premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu.
După cinci ani, Liviu Iolu, care este căăstorit cu jurnalista Sanda Nicola, a fost numit în funcţia de purtător de cuvânt în cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
Liviu Iolu a confirmat pentru "Pagina de media" numirea sa la Ministerul Muncii.

















































