Judecătorii îi cer premierului să indice articolul de lege care ar conferi avocaţilor „imunitate absolută“
0
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a solicitat, marţi, premierului Dacian Cioloş să indice public, de îndată, articolul din proiectul de modificare a legii avocatului la care ministrul Justiţiei, Raluca Prună, s-ar fi referit când a spus că ar crea avocaţilor o imunitate absolută.
"Solicitarea vine în contextul în care doamna ministru al Justiţiei, Raluca Prună, a declarat la CSM, pe data de 16 mai 2016, că «nu putem face din niciun fel de profesie liberală, fie şi cea a avocaţilor, o profesie care se bucură de o imunitate absolută. Este ceva nemaîntâlnit în UE»", se arată într-o scrisoare trimisă de UNJR premierului României, potrivit News.ro.
Declaraţia ministrului Justiţiei vine după ce, pe 5 mai, prezentă la un eveniment organizat de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, Raluca Prună a spus: "Asistăm acum la o ofensivă care aduce aminte de o restauraţie. Îmi voi folosi vocea pentru a nu pierde ceea ce am câştigat", mai susţin judecătorii.
"Afirmaţiile ministrului justiţiei Raluca Prună au creat o adevărată isterie în presă, discursul raţional fiind înlocuit de strigăte de «alarmă» că se doreşte subjugarea justiţiei, în contextul în care justiţia este făcută de către instanţe, prin judecători", se mai arată în scrisoare.