ISU Bucureşti: 21 de sancţiuni contravenţionale aplicate de inspectori în urma controalelor la Metrorex

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Metrou Fto: Mediafax
Metrou Fto: Mediafax

Inspectorii de prevenire ai ISU au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 12.500 de lei, în urma verificărilor la metrou, din cauza unor neconformităţi la nivelul staţiilor, în spaţiile comune, precum peroane şi pasaje.

„Deficienţele sancţionate cu amendă vizează staţiile de metrou care nu au asigurată/finalizată cea de-a doua cale de evacuare şi astfel nu se asigură accesul persoanelor la cel puţin două căi de evacuare, care să ducă în direcţii opuse. Totodată, în staţiile de metrou există în continuare o serie de spaţii comerciale, vitrine etc care prin modul de amplasare reduc lăţimea liberă de circulaţie a căilor de evacuare (staţiile Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Iancului, Gara de Nord 1, Piaţa Sudului, Tineretului)", informează un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov transmis, vineri, Agerpres.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, acestea nu sunt în stare de funcţionare permanentă în unele staţii, în sensul că instalaţia de detecţie, semnalizare şi alarmare nu funcţionează la parametrii nominali.

Pe durata controlului, reprezentanţii companiei au fost în măsură să remedieze situaţiile punctuale constatate de inspectorii de prevenire, privind exploatarea cu improvizaţii a instalaţiei electrice (din staţiile Mihai Bravu, Izvor, Petrache Poenaru), respectiv pentru repunerea în stare de funcţionare a corpurilor de iluminat de securitate pentru evacuare. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov a efectuat, în perioada 3-7 aprilie, un control de fond la spaţiile deţinute şi administrate de Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" SA.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite