Isărescu: 30.000 de şomeri în plus nu sunt o problemă, dar cifra ar putea fi şi mai mare
0O creştere a numărului şomerilor cu 30.000, ce reprezintă 0,5% din forţa de muncă, nu ar reprezenta o problemă pentru şomaj la nivel naţional, dar acesta ar putea creşte peste estimările actuale, a spus, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, citat de NewsIn.
"La nivel individual, această cifră reprezintă, întradevăr, o problemă pentru fiecare persoană care rămâne fără loc de muncă. Cu toate acestea, o creştere cu 30.000 de şomeri reprezintă maximum 0,5% din forţa de muncă. Această majorare, coroborată cu 3-4%, nivelul actual al şomajului, arată că deocamdată cu greu se poate vorbi de o problemă", a spus Isărescu, referindu-se la unele relatări din presă din ultima perioadă.
Cu toate acestea, guvernatorul BNR a atenţionat că numărul şomerilor ar putea creşte cu mai mult de 30.000 de persoane.
"Exemplul pe care l-am dat nu diminuează pericolul ratei şomajului. S-ar putea ca cifra să fie mai mare", a adăugat guvernatorul băncii centrale.
Referitor la nivelul produsului intern brut (PIB), Isărescu a precizat că nivelul estimat pentru anul acesta de 140 miliarde euro reprezintă un PIB pe locuitor de 6.500 euro, mult mai mare decât cel de acum nouă ani, când România era să intre în incapacitate de plată.
"În 1999, PIB-ul total a fost de 33 miliarde euro, iar pe locuitor - de 1.500 euro. Bugetul actual al României este mai mare decât întregul produs intern brut din ultimii zece ani", a explicat Isărescu.
Miercuri seara, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, declarase că România ar putea înregistra anul viitor o creştere economică cuprinsă între 4-4,5%.























































