Întâlnirea dintre Angel Tîlvăr și reprezentanţii Departamentului de Stat al SUA: Parteneriatul strategic româno-american, mai puternic ca oricând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut, joi, o întrevedere cu ambasadorul James C. O'Brien din cadrul Departamentului de Stat al SUA şi cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec.

Angel Tîlvăr
Angel Tîlvăr s-a întâlnit joi cu Kathleen Kavalec. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea (Arhivă)

Potrivit unui comunicat al MApN, în cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală româno-americană, în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA, precum şi aspecte relevante pentru situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, scrie Agerpres.

Parteneriatul strategic româno-american este mai puternic ca oricând. România este astăzi un partener de încredere şi valoros, demonstrează ambiţie, voinţă politică, capacitatea de a contribui la implementarea priorităţilor comune viitoare, inclusiv prin asumarea fermă a rolului de furnizor de securitate în regiune", a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

Oficialul român a salutat adoptarea, la 27 iulie, în Senatul Statelor Unite, a Legii de Autorizare a Apărării Naţionale (National Defense Authorization Act), care include şi Legea privind securitatea Mării Negre, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney. Acest aspect reprezintă o reconfirmare a angajamentului şi sprijinului constant al SUA pentru stabilitatea regională, regiunea Mării Negre fiind o zonă de interes strategic pentru NATO, fapt confirmat şi în declaraţiile ultimelor summituri aliate de la Madrid şi Vilnius.

Tîlvăr a condamnat ferm atacurile nediscriminate ale Federaţiei Ruse asupra infrastructurii civile de export a grânelor ucrainene, cu impact asupra securităţii alimentare globale. De asemenea, a evidenţiat sprijinul României faţă de partenerul ucrainean.

Ministrul român al Apărării a reconfirmat angajamentul României pentru asigurarea securităţii regionale şi a mulţumit partenerului american pentru prezenţa persistentă a forţelor armate ale SUA în România şi în regiunea Mării Negre, cel mai important pilon al consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul estic. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite