Inspecție la podul suspendat de la Brăila. Grindeanu: „Insist să filmați graficul asumat de constructor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut luni, 3 octombrie, o inspecție pe șantierul podului peste Dunăre. Constructorul i-a prezentat graficul lucrărilor și s-a angajat că obiectivul va fi gata în decembrie 2022.

Podul suspendat de la Brăila FOTO: Radu Aramă
Podul suspendat de la Brăila FOTO: Radu Aramă

Sorin Grindeanu a efectuat luni, 3 octombrie, o inspecție pe șantierul celui mai important obiectiv de infrastructură din România ultimelor trei decenii.

Vizita are loc după ce au apărut mai multe informații contradictorii despre lucrare. Deși constructorul a promis că podul va fi gata până la finalul anului, el a depus o solicitare la CNAIR privind prelungirea termenului de finalizare până în 2025.

Acum constructorul vine cu un nou angajament. Sorin Grindeanu a anunțat că podul suspendat de la Brăila trebuie deschis circulației la sfârșitul anului, în decembrie 2022, conform graficului pe care și l-a asumat constructorul. 

„Am văzut în aceste zile, chiar săptămâni, mesaje diferite. Este a treia oară când vin în aceste ultimele luni la Brăila. Termenele pe care le știți cu toții au fost de dare în circulație la sfârșitul anului. În această săptămână au fost discuții între CNAIR și compania care execută acest proiect. Pe multe dintre punctele în care au existat blocaje, au fost depășite. Va fi detașată o echipă condusă de directorul Cernăianu aici, la pod, astfel încât graficul, prin care constructorul a venit aici și s-a angajat, va fi și pus în practică să fie unul real. Mă aștept ca pe 19- 20 cu concursul celor de la CNAIR, acolo unde lucrurile pot fi închise în cadrul legal. Acolo unde nu se poate există instanțe. Dacă revendicările pot fi închise în mod amiabil aș dori să mergem pe această soluție”, a declarat Sorin Grindeanu. 

Graficul asumat de constructor: decembrie 2022

Ministrul Transporturilor a adăugat că discuțiile din această săptămână cu constructorul au fost constructive și așteaptă să se materializeze.

„Mă aștept ca termenul să fie respectat. Am văzut de prea multe ori mesaje diferite.(…) Cu toții vedem că este o lucrare impresionantă. E una din construcțiile importante în Europa… Nu sunt pesimist din fire, îmi doresc ca acest grafic pe care insist să-l pozați să fie și pus în practică. E o provocare pentru toată lumea. Vreau să vă spun că nu vorbim de o firmă de apartament, este una dintre cele mai mari companii care își desfășoară activitatea în România…, dar atâta timp cât este un contract, el trebuie dus la bun sfârșit”, a adăugat Grindeanu. 

Cea mai înaltă și cea mai scumpă construcție din România

Construcţia impresionantă face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea. Potrivit datelor CNAIR, podul va avea, la final, doi kilometri lungime şi o înălţime de aproape 200 de metri. Valoarea totală a proiectului este estimată la 2,65 miliarde de lei, iar aproximativ 75% din această sumă vine de la Uniunea Europeană. Proiectul înseamnă, pe lângă pod, şi o adevărată reţea de şosele şi drumuri de acces de peste 20 de kilometri.

Podul suspendat peste Dunăre, „Golden Gate-ul” de la Brăila, va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani. De asemenea, va fi ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune. 

Investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri.

Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 metri) şi două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila şi de 364,6 metri pe malul Tulcea. De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare. 

33 de poduri, podeţe și pasaje

Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 kilometri. În rest, vor fi realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.

Pilonii au 192 metri înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în aproprierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări şi lift, accesul fiind permis din benzile de întreţinere localizate pe ambele părţi ale tablierului. La pilonul Brăila sunt 72 piloţi de 40 metri lungime, iar la pilonul Tulcea sunt 72 piloţi de 38 metri lungime. 

În cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanţa, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030, care va conecta Nordul Munteniei şi Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite