Incendiul de la „Matei Balş” ar fi putut avea mult mai multe victime. Cum au salvat două infirmiere numeroase vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu la Spitalul Matei Balş din Bucureşti. FOTO Mediafax/Andreea Alexandru
Incendiu la Spitalul Matei Balş din Bucureşti. FOTO Mediafax/Andreea Alexandru

Infirmierele au fost primele care au reacţionat în momentul în care a izbucnit incendiul de vineri dimineaţa de la „Matei Balş”, ele au luat primele „contact” cu focul, iar una dintre ele a avut prezenţa de spirit de opri alimentarea cu oxigen, a declarat avocatul Institutului, Constantin Durgheu.

 „Dacă nu se oprea (oxigenul - n.r.), aveam şi explozie”, a adăugat avocatul, aflat la Poliţia Capitalei, acolo unde mai mulţi angajaţi ai spitalului au fost audiaţi.

„Au relatat exact ce s-a întâmplat”, a spus avocatul Constantin Durgheu, precizând că a fost vorba despre angajaţii care au avut legătură directă cu evenimentul, cei care erau pe tura de noapte, adică două infirmiere şi două asistente. Ele au dat declaraţii în calitate de martor, arată digi24.ro.

„Este evident că nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale, este foarte clar că reacţia a fost promptă, a fost un incident regretabil, infirmierele au fost primele care au luat contact cu focul, iar una dintre ele a avut şi prezenţa de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Dacă nu se oprea, aveam şi explozie”, a spus avocatul.

„Prima reacţie a fost promptă, una dintre infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul care se află pe nefericitul pacient, cealaltă a sărit să decupleze instalaţia de oxigen, este evident că au avut o reactie promptă. Apoi ambele au fugit după extinctoare de la capătul culoarului, au fost corect instruite”, a relatat avocatul. „Era firesc să se piardă, dar cu tot stresul, au reacţionat cât se poate de corespunzător”, a adăugat Constantin Durgheu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite