Folosirea unui cunoscut aditiv alimentar  va fi complet interzisă în UE. În ce produse este folosit E171

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Aditivul alimentar E171, dioxid de titan, va fi eliminat treptat în Uniunea Europeană, în primele şase luni ale anului, se menţionează într-un comunicat remis de Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorilor - InfoCons.

Statele membre ale UE au aprobat, pe 8 octombrie, propunerea Comisiei Europene privind interzicerea utilizării, începând din 2022, a aditivului alimentar E171( dioxidului de titan), care este un aditiv alimentar din categoria coloranţilor naturali de origine minerală, care are aspectul unui praf alb.

Acesta este utilizat în special ca şi colorant de suprafaţă şi pentru separarea straturilor în produsele alimentare, dar şi în pasta de dinţi, ca agent de albire, transmit ştirileprotv.ro. 

Conform Comisiei Europene, aditivul alimentar E171 poate fi găsit în guma de mestecat, cozonac sau alte produse de patiserie, supe, paste tomate tip bulion şi în suplimente alimentare, notează InfoCons.

Propunerea Comisiei Europene de interzicere a dioxidului de titan se bazează pe avizul ştiinţific emis de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară prin care se aduce la cunoştinţa consumatorilor faptul că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este folosit ca aditiv alimentar, fiind luate în calcul preocupările referitoare la genotoxicitate. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite