DNA începe urmărirea penală a mai multor foşti angajaţi ai Primăriei Capitalei. Procurorii au făcut miercuri percheziţii la sediul instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos
FOTO Inquam Photos

Direcţiei Naţionale Anticorupţie a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă mai mulţi inculpaţi, foşti angajaţi ai Primăriei Capitalei, pentru fapte petrecute în perioada martie-august 2015. Unul dintre aceştia este fostul consilier al lui Sorin Oprescu, la acea vreme primar, Clement Constantinescu.

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 356/VIII/3 din 20 aprilie 2022, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus, la data de 25 martie 2022, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă mai mulţi inculpaţi, la data faptei reprezentanţi ai Comisiei de evaluare/negociere din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti:

CONSTANTINESCU OCTAVIAN CLEMENT, la data faptei preşedinte cu drept de vot al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcţia de consilier personal al Primarului General,
STOIAN TEODORA, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcţia de Şef Serviciu Direcţia Contracte,
CÎMPEANU CARMEN, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcţia de Şef Serviciu Evidenţă Achiziţii Externe,
OLARIU RODICA la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcţia de Expert-Direcţia Contracte
SLABU CRISTINA, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcţia de Expert-Direcţia Contracte,
MINCU DANIELA, la data faptei director general al Direcţiei Generale Achiziţii,
Fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul”, se arată într-un comunicat de presă al DNA. 

De altfel, miercuri, procurorii DNA au făcut percheziţii aproape toată ziua la Primăria Capitalei, pentru a strânge noi date în acest dosar. „De asemenea, s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de asociatul unic al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada martie 2015-august 2015, inculpaţii Constantinescu Octavian Clement, Stoian Teodora, Cîmpeanu Carmen, Olariu Rodica, Slabu Cristina, în calitate de membri ai comisiei de evaluare desemnaţi pentru atribuirea unui acord-cadru de servicii de evaluare imobiliară a bunurilor imobile în domeniul public/privat sau aflate în administrarea municipiului Bucureşti şi inculpata Mincu Daniela, director general al Direcţiei Generale Achiziţii, ar fi încălcat dispoziţiile legale (OUG nr. 34/2006 şi O.G. nr. 119/1999), cu ocazia desfăşurării celor două proceduri de atribuire a Acordului-cadru, respectiv licitaţie deschisă şi negociere”, mai arară procurorii DNA.

„Aceştia nu ar fi transmis spre publicare un anunţ de participare, nu ar fi asigurat un tratament egal şi transparent între operatorii economici, stabilind firma câştigătoare deşi aceasta nu îndeplinea cele 3 cerinţe minime de calificare pentru atribuirea Acordului Cadru, respectiv :

- nu ar fi avut experienţă similară în domeniu cu privire la prestarea de servicii de evaluare imobiliară, în ultimii trei ani, cu o valoare cumulată mai mare de 1.000.0000 lei, respectiv 222.230 euro, aşa cum a pretins
- nu ar fi depus documentele solicitate referitoare la utilajele/echipamentele tehnice de care dispune şi caracteristicile acestora;
- nu ar fi depus Angajamentul ofertantului potrivit căruia, în cazul indisponibilităţii unor persoane dintre cele nominalizate, le va înlocui numai cu persoane cel puţin la fel de calificate
La rândul său, reprezentantul firmei câştigătoare ar fi prezentat date false, inexacte ori incomplete referitoare la experienţa în domeniu.
Faptele descrise ar fi produs Primăriei Municipiului Bucureşti o pagubă în valoare de 724.424 lei cu TVA lei şi un folos necuvenit în acelaşi cuantum firmei câştigătoare”, conchid procurorii.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite