DNA dăunează grav sănătăţii lui Sechelariu
0Fostului primar al Bacăului i s-a făcut rău când a aflat că ajunge după gratii. La expirarea mandatului de reţinere şi-a revenit brusc. Dumitru Sechelariu, fostul primar PSD al municipiului Bacău, va fi cercetat în libertate, după ce magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis ieri că nu se impune arestarea sa.
Dumitru Sechelariu a fost reţinut de procurorii anticorupţie, luni seară, însă nu a fost dus imediat în faţa magistraţilor întrucât i s-a făcut rău în sediul DNA.
Fostul edil este acuzat de cumpărare de trafic de influenţă. El a fost dus sub pază la Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean Bacău. „Pacientul a acuzat dureri în zona toracică, stare de anxietate şi palpitaţii. Până în prezent nu s-a stabilit un diagnostic", a declarat, ieri, Natalia Jicmon, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Bacău.
Dumitru Sechelariu a fugit din spital prin morga unității medicale (UPDATE)
„Mătuşa Tamara", la Curtea Constituţională
Menajera lui Remeş, audiată în dosarul „Caltaboşul"
Procurorii au căutat un PIC prin casele lui Solomon
Primarul de la Craiova, arestat la Piteşti
Dumitru Sechelariu, internat după ce a fost reţinut de DNA
Directorul tehnic al SC Transport Public, arestat pentru cumpărare de influenţă
Bani pentru judecători
Judecătoria Sectorului 1-a analizat ieri, în lipsa lui Sechelariu, cererea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă şi a decis că fostul edil nu reprezintă pericol social şi poate fi cercetat în libertate. Recursul împotriva acestei hotărâri judecătoreşti urmează să se judece în această săptămână la Tribunalul Bucureşti.
Dumitru Sechelariu este acuzat că ar fi încercat să intervină pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Bacău în scopul pronunţării unei sentinţe favorabile într-un litigiu comercial. Iuliean Şutu, director la societatea Transport Public Bacău - proprietate a familiei Sechelariu -, a fost interceptat în momentul în care le promitea diverse sume de bani lui Nicolae Cătălin Moisă şi lui Paul Moglan pentru a interveni la magistraţi. Moisă este fost poliţist, iar Paul Moglan este prim-procuror la Parchetul Judecătoriei Buhuşi.
Soţia procurorului, Lăcrămioara Moglan, este judecător la Secţia Comercială şi de contencios-administrativ de la Curtea de Apel Bacău.
Dosarul 721/32/2009 - în care ar fi încercat Sechelariu să intervină - se afla în faza de recurs pe rolul Curţii de Apel Bacău, la un complet de trei judecători. Miza acestui litigiu: terenul pe care se află societatea Transport Public Bacău, în suprafaţă de aproximativ 3,3 hectare.
Nereguli în contract
Dreptul de proprietate al societăţii Transport Public Bacău a fost contestat în instanţă de primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, după ce acesta a constatat nereguli în contract. Dumitru Sechelariu a primit o ofertă pentru teren - de la un hipermarket - de şapte milioane de euro şi a luat un avans de două milione de euro. Tranzacţia nu a putut fi efectuată din cauza litigiului, iar în cazul în care pierde acest proces, fostul primar trebuie să înapoieze avansul de două milioane de euro.
Şutu: „Eu zic că un zece de căciulă ar merge!"
Iuliean Şutu le-a spus lui Nicolae Cătălin Moisă şi lui Paul Moglan că este dispus să plătească câte 10.000 de euro pentru fiecare judecător. „La tunuri de genul ăsta se spune cât şi se... ia banul înainte", a explicat Şutu. „Păi, nu pot să zic: «Dom'le îi dau atât!». Păi, pot să zic, pot să fac o gafă. O jignesc! Eu zic că un zece de căciulă ar merge! Pentru început, că după aia urmează celelalte! Şi după aia face: «Bang, bang!». Îs trei acolo? Patru bucăţi! Zece, zece, zece! Vine celălalt, că o să fie în lanţ, o să mai vină!", explica Iuliean Şutu. Cei doi interlocutori s-au dus la DNA şi au denunţat propunerile făcute de acesta.
La data de 9 februarie 2010, directorul i-a comunicat lui Moisă că, în urma unor discuţii cu Dumitru Sechelariu, s-a stabilit remiterea sumei de 350.000 de lei, urmând ca pentru celelalte procese ale societăţii Transport Public Bacău să fie date şi alte sume de bani până la 100.000 de euro. La data de 17 februarie 2010, Iuliean Şutu s-a întâlnit cu Moisă şi i-a remis 77.400 de lei, aproximativ 19.000 de euro, sumă ce ar fi fost destinată judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău. La data de 19 februarie, Judecătoria Sectorului 1 a emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Iuliean Şutu.
A mai fost arestat şi apoi achitat pentru fapte de corupţie
Dumitru Sechelariu a fost arestat în iunie 2005 şi a stat după gratii 45 de zile, fiind cercetat în legătură cu mai multe afaceri referitoare la schimburi şi achiziţii de terenuri, precum şi la atribuirea unor lucrări publice. În acest dosar, el a fost trimis în judecată alături de Laurian Lucaş, fostul viceprimar al Bacăului, şi de Dorinel Ifrim, fostul şef al Direcţiei Cadastru. În iunie 2007, Tribunalul Bacău i-a achitat pe toţi trei, dar Curtea de Apel din Bacău a decis rejudecarea cauzei.
Tribunalul Bacău a decis achitarea lui Dumitru Sechelariu după ce mai mulţi martori din dosar şi-au schimbat declaraţiile date în faza de urmărire penală, ei susţinând în faţa instanţei că procurorii au făcut presiuni asupa lor. Astfel „au căzut" acuzaţiile de luare de mită şi cele de abuz în serviciu. În final, în cazul infracţiunii reţinute în sarcina celor trei, cea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul Bacău a constatat că „nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei".
MIZA
În cazul în care pierde procesul pentru că ar fi vrut să mituiască judecătorii, Dumitru Sechelariu trebuie să înapoieze două milioane de euro. Suma a fost luată avans pentru un teren aflat în litigiu.