Cum a ajuns traficant de droguri un inginer de la Apele Române. Vindea pe cont propriu, dar avea și un „subordonat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al Administrației Bazinale a Apelor a ajuns în fața procuroriilor DIICOT, după ce a fost acuzat de trafic de droguri. Vindea pe cont propriu, dar avea și un „subordonat” pe care îl aproviziona cu marfă. El a recunoscut fapta și a primit 2 ani și jumătate de închisoare, cu suspendare.

Trafic de droguri FOTO: Arhivă, Poliția Română
Trafic de droguri FOTO: Arhivă, Poliția Română

Totul a ieșit la iveală în decembrie 2023, când la sediul DIICOT a fost înregistrat un denunț în care Mihai Murariu, un tânăr de 33 de ani, era acuzat că se ocupă cu traficul de droguri.

Pe firul anchetei au intrat doi investigatori sub acoperire și un colaborator, cu însărcinarea de a cumpăra de la Murariu orice cantitate de droguri avea disponibilă, potrivit Ziarul de Iași

După doar câteva zile, colaboratorul a cumpărat de la Murariu patru doze de cannabis, iar unul dintre investigatori, 2,24 grame de cannabis, echivalentul a trei doze, contra sumei de 210 lei. 

Ulterior, traficantul a fost urmărit, iar anchetatorii l-au văzut întâlnindu-se cu Bogdan Babătă, angajat al Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, cel carre întocmea avizele și autorizațiile. Cei doi lucrau pe cont propriu, însă Babătă era și furnizor pentru Murariu.

Au urmat percheziții în flagrant, astfel că cei doi au fost trimiși în judecată pentru „trafic de droguri de risc, dar și pentru deținerea de droguri pentru consumul propriu”.

În timpul procesului, susține presa locală, Bogdan Babătă, în vârstă de 32 de ani, calificat ca inginer, a adoptat o conduită procesuală corectă, recunoscându-și faptele încă de la începutul anchetei. 

Astfel, Murariu a primit o pedeapsă totală de 3 ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

La rândul său, Babătă a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, tot cu suspendarea executării.

Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată în fața Curții de Apel.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite