Comisia de la Jilava a stabilit că fostul fotbalist Gică Popescu poate fi eliberat condiţionat
0Comisia pentru eliberări condiţionate de la penitenciarul Jilava a dat aviz favorabil cererii lui Gheorghe Popescu de eliberare condiţionată. Ultimul cuvânt îl vor avea magistraţii.
“Comisia a admis solicitarea şi a înaintat cererea către instanţa competentă”, ne-au declarat oficiali din cadrul Penitenciarului Jilava. Ultimul cuvânt privind eliberarea lui Gheorghe Popescu îl va avea justiţia, cazul său va ajunge la Judecătoria Sectorului 4. Sentinţa Judecătorie poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.
În timpul detenţiei, în mai 2014, tatăl fostului fotbalist a decedat în urma unui infarct.
Condamnarea
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 martie 2014, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, în dosarul transferurilor de jucători.
Alături de Gheorghe Popescu, în dosarul transferurilor de jucători au fost condamnaţi George Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile, Gheorghe Neţoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare, şi Jean Pădureanu, la trei ani şi patru luni.