Cetăţean turc arestat după ce a încercat să mituiască de două ori un înalt funcţionar din cadrul ANAF, în schimbul unor favoruri pentru societatea sa
0
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)au început urmărirea penală faţă de cetăţeanul turc, Şahin Yuksek, pentru infracţiunile de dare de mită şi instigare la dare de mită. Acesta a încercat să mituiască, în schimbul favorizării societăţii sale, un funcţionar din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.
Potrivit procurorilor,„la data de 19 aprilie 2013, inculpatul Yuksek Şahin a oferit prin intermediar, unui înalt funcţionar din cadrul Agenţiei naţionale de Administrare Fiscală – ANAF(denunţător în cauză), suma de 40.000 euro în schimbul denaturării rezultatului unui control efectuat de organele fiscale la „S.C. Yuksek International Fruct S.R.L.“,, societate reprezentată legal de către inculpat“.
Deoarece funcţionarul a refuzat oferta, „Şahin Yuksek a revenit, în aceeaşi zi, cu o altă ofertă, de 30.000 de euro, pe care a făcut-o în mod direct aceluiaşi înalt funcţionar din cadrul ANAF“, au explicat aceleaşi surse.