Ce aşteptări are Tudorel Toader de la candidaţii la şefia DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudorel Toader FOTO Adevărul
Tudorel Toader FOTO Adevărul

Ministrul Justiţiei, Todorel Toader, a declarat, luni, că aşteaptă de la candidaţii pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) un plan managerial care să conţină starea actuală a DNA-ului, măsurile de îmbunătăţire a activităţii şi un grafic privind realizarea măsurilor.

Întrebat de jurnalişti ce sfaturi are pentru cei care doresc să candideze la funcţia de şef al DNA, Toader a răspuns că ar trebui „să se înscrie cât mai mulţi”, făcând referire la procurori care „îndeplinesc condiţiile legale şi să îşi facă program managerial din care să rezulte starea de fapt actuală a DNA-ului, din care să rezulte măsurile de îmbunătăţire a activităţii, din care să rezulte şi un grafic privind realizarea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii, pentru că un program managerial obligatoriu trebuie să cuprindă radiografia autorităţii DNA, obligatoriu trebuie să cuprindă măsurile şi graficul de realizare a respectivelor măsuri”, arată news.ro. 

„Nu poţi face o chestiune descriptivă, ce este DNA şi cât de bine a funcţionat el până în prezent”, a completat Toader. 

Totodată, Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni, referindu-se la existenţa a 300 de dosare la DNA în care sunt cercetaţi magistraţi, că aşa se poate justifica împotrivirea privind înfiinţarea noii secţii în cadrul Ministerului Public.

„Am aflat şi eu că sunt 300 de dosare care trebuie transferate. Într-o cauză pot fi mai mulţi făptuitori, autori, suspecţi, ce or fi dânşii. La momentul în care va avea loc transferul, sigur vom vedea la ce se referă respectivele cauze. Evident că mi se par şi mie foarte multe, evident că nu am ştiut niciunul dintre noi aşa ceva şi tot evident, cred, este faptul că aşa se poate justifica împotrivirea ca respectiva secţie să se înfiinţeze la Ministerul Public", a spus Toader, conform Agerpres.

Procedura de selecţie, reluată 

Procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va fi reluată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nefăcând nicio propunere din cei patru candidaţi pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată", a anunţat, vineri, Ministerul Justiţiei.

Selecţia pentru postul de procuror-şef al DNA a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite