Catedrala Mântuirii Neamului, sfinţită fără aviz de la ISU. „Este ilegală punerea în funcţiune a unei clădiri aflate în stadiu de execuţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Basilica.ro
Foto Basilica.ro

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) nu a dat aviz pentru inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului, la slujba de sfinţire a lăcaşului, care va avea loc duminică dimineaţa, fiind aşteptaţi 30.000 de credincioşi, scrie Recorder. Astfel, inaugurarea Catedralei este în afara legii.

Biserica Ortodoxă Română a decis ca sfinţirea Catedralei Neamului, care va fi gata în 2024, să aibă loc în anul Centenar, deşi „este ilegală punerea în funcţiune a unei clădiri aflată în stadiu de execuţie, la care nu s-a făcut recepţia şi pentru care nu a fost obţinută autorizaţia de incendiu, potrivit legii 307/2006”, după cum a declarat, pentru Recorder.ro, Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov. 

Reprezentanţii ISU au declarat pentru aceeaşi publicaţie că, deşi este vorba de o acţiune ilegală, sunt în alertă şi au „un plan de măsuri bine pus la punct” în cazul apariţiei unui eveniment neprevăzut care să necesite intervenţia acestora. 

Unitatea de pompieri este la mai puţin de un kilometru distanţă, avem şi echipaje de stingere, şi echipaje SMURD, iar la nivelul instituţiei a fost desemnat un ofiţer responsabil de monitorizarea misiunii şi de evoluţia acesteia”. 

Totuşi, evenimentul, care urmează să aibă loc practic pe un şantier, se va desfăşura exclusiv pe răspunderea proprietarului şi organizatorului”, după cum a mai spus Daniel Vasile. 

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, nu i-a oferit explicaţii jurnalistului Recorder, declarând doar: „Nu vă mai obosiţi…! Încercaţi doar să fiţi oneşti şi să nu mai sabotaţi memoria eroilor români de care ar trebui să vă pese“.

Duminică are loc sfinţirea Catedralei Mânturii Neamului 

Pe lângă cei 30.000 de enoriaşi care vor participa la slujba de sfinţire, sunt aşteptaţi alţi 2000 de invitaţi oficiali care au contribuit la ridicarea construcţiei. La finalul Liturghiei, toţi credincioşii prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfinţirii”), având posibilitatea să se închine în Altar, nou sfinţit.

Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi duminică dimineaţa, pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecrane special montate pentru eveniment.

Duminică, începând cu ora 8.00, va fi oficiată Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire.

Liturghia va începe la ora 10.30 şi va avea loc în interiorul Catedralei Naţionale.

La ora 13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Altar.

Va bate clopotul gravat cu chipul Patriarhului Daniel

Tot duminică, va răsuna şi unul dintre cele mai mari clopote suspendate din bisericile europene. Cu o greutate de peste 25 de tone, clopotul, care are gravat pe el chipul Patriarhului Daniel, a fost turnat în Austria. Alte cinci clopote se regăsesc în Catedrala Mântuirii Neamului, recent sfinţite de patriarh. Clopotul gigant cântăreşte 25 de tone şi a costat 425.000 de euro. În total, toate cele şase clopote vor costa 550.000 de euro, arată Patriarhia Română, potrivit căreia toate cele şase clopote vor acoperi trei octave complete. 

Sunetul provocat de clopote se aude de la 15 km depărtare, deranjându-i astfel pe cetăţenii care locuiesc în proximitatea clădirii, după cum au semnalat chiar aceştia pentru „Adevărul“. Cel mai deranjant zgomot este provocat de cel mare, au adăugat cititorii care au semnalat redacţia „Adevărul“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite