Avere nejustificată de peste 800 de mii de lei a unui director ROMATSA. ANI sesizează Curtea de Apel
0Agenţia Naţională de Integritate a anunțat că a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în cazul a opt persoane, printre care și un fost secretar de stat, director în cadrul ROMATSA, care nu poate justifica o avere de peste 800 de mii de lei.

Fostul secretar de stat la Ministerul Transporturilor Titea Dragoş-Virgil, actual director la Direcţia Juridică şi Administrativ în cadrul R.A. ROMATSA, este vizat de o anchetă a Agenţiei Naţionale de Integritate.
Potrivit unui comunicat de presă al ANI, „Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 824.898 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Titea Dragoș-Virgil împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiilor publice de secretar de stat şi director”, anunțând că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, „în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate”, în perioada exercitării funcției de secretar de stat.
Fostul secretar de stat a fost audit de DNA în dosarul Romatsa, în legătură cu externalizarea serviciilor juridice.
Titea Dragoș-Virgil a precizat atunnci că a mers de bună voie la audieri, deși avea contractul de muncă suspendat în perioada vizată.
„Am fost invitat de către organele de specialitate ale statului, care au desfăşurat o activitate specifică la sediul Romatsa, să merg (în cursul zilei de azi sau mâine) să dau o declaraţie în respectiva speţă. Subliniez faptul că am mers de bună voie la sediul organelor de cercetare penală, de îndată ce am fost chemat. Am acordat şi voi acorda tot sprijinul anchetatorilor cu privire la solicitările dânşilor”, a scris atunci fostul secretar de stat pe Facebook.
Fostul secretar de stat susţinea că, în perioada la care faceau referire organele de anchetă, avea raporturile de muncă suspendate cu Romatsa.
Tot în 2019, fostul secretar de stat a fost chemat la audieri și într-un dosar legat de aeroportul Otopeni.
„Am fost invitat de către organele de specialitate ale statului, care au desfăşurat o activitate specifică la sediul ROMATSA, să merg (în cursul zilei de azi sau mâine) să dau o declaraţie în respectiva speţă. Subliniez faptul că am mers de bună voie la sediul organelor de cercetare penală, de îndată ce am fost chemat. Am acordat şi voi acorda tot sprijinul anchetatorilor cu privire la solicitările dânşilor”, a scris atunci pe Facebook Titea Dragoș.