Autorul jafului de la Poșta Română, prins la Ploiești | VIDEO
0Angajatul Poștei Române care a fugit marți, 1 noiembrie, cu un sac cu aproape 280 de mii de lei, a fost prins vineri de polițiști, în Ploiești.
În urma unui complex de măsuri investigativ- operative, polițiștii orașului Chitila împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov l-au depistat în localitatea Ploiești pe bărbatul, în vârstă de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei de furt din data de 1 noiembrie a.c., din autoturismul Poștei Române, a unui sac, ce conținea suma de 278000 lei, informează Poliția într-un comunicat.
Asupra bărbatului a fost găsit un sac cu bani, urmând ca ulterior să fie stabilită valoarea acestora.
La acest moment, bărbatul se află în custodia polițiștilor din Chitila, fiind condus la sediul acestei subunități de poliție, pentru cercetări.
Cum a avut loc furtul
Furtul a avut loc marți, 1 noiembrie, în jurul prânzului, în timp ce angajații poștei se deplasau către oficiul poştal din Chiajna. Tânărul de 30 de ani l-a rugat pe șofer să oprească în dreptul unui magazin, pentru a-și cumpăra apă. Acesta a luat sacul cu bani fără ca șoferul să își dea seama şi s-a făcut nevăzut.
Banii furați reprezentau pensiile unor vârstnici din localitatea Chiajna.
Se angajase la Poșta Română cu doar o săptămână înainte de comiterea furtului
Suspectul se angajase de numai o săptămână la Poșta Română, pe postul de mânuitor de valori. Poșta Română a deschis o anchetă, internă. „Părerea noastră că este o acțiune premeditată. El practic asta face, e mânuitor de valori, are acces la toate valorile care sunt în mașină, şoferul e doar şofer și oferă suport pe zona de transport“, a spus Claudia Bibire, purtător de cuvânt al Poștei Române.