Atenţionări de călătorie emise de MAE: Grevă a personalului de bord al companiei aeriene Ryanair în Germania, Olanda, Belgia şi Portugalia
0Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis mai multe atenţionări de călătorie potrivit cărora în Germania, Olanda, Belgia şi Portugalia are loc, vineri, o grevă a personalului de bord al companiei aeriene Ryanair. În urma grevei va fi afectat programul de zbor al curselor acestei companii.
MAE informează cetăţenii români că vineri va avea loc o grevă a personalului de bord al companiei aeriene Ryanair. Din cauza acţiunii de protest vor fi afectate zborurile din Germania, Olanda, Belgia şi Portugalia.
În plus, în Belgia este programată şi o grevă a sindicatelor funcţionarilor. Manifestarea va avea loc la Bruxelles şi este posibil să apără perturbări ale circulaţiei rutiere şi ale reţelei de transport în comun, în special în zona centrală a capitalei Bruxelles.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale ambasadelor.
În Germania, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Federală Germania : + 493021239555, +493021239514 şi +493021239516, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Berlin: +4916090884680.
În Olanda, se pot apela numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: +31703541580, +31703228612 şi +31703319980, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Ţărilor de jos: +31651596107.
În Belgia, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la Ambasada României în Regatul Belgiei: +3223475338, +3223450040 şi +3223441658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Bruxelles: +3223440854.
În Portugalia, poate fi apelată Ambasada României la Lisabona: +351213968812, +351213979982, +351213966463, +351213960866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.