Amenzi pentru şoferii STB care nu pleacă la timp de la capăt de linie. Ce spune primarul Capitalei
0Au început să fie aplicate amenzile pentru şoferii STB care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie, comparativ cu orarul obligatoriu stabilit, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
„Am moştenit un contract de delegare provizoriu pentru serviciul de transport public, atât în relaţia cu STB, cât şi în relaţia cu ceilalţi operatori din zona regională. A fost nevoie de zeci de ore de discuţii; au fost coordonate de viceprimarul Bujduveanu. În urma acestor discuţii avem azi un contract de delegare pe zece ani serios, corect, care a mulţumit toate părţile care au luat parte la aceste discuţii. Faptul că avem acest contract de delegare pe termen lung era o condiţie pentru ca să putem accesa bani europeni şi pe tramvaie şi pe autobuzele electrice. Faptul că avem acest contract de delegare permite ADI să îşi exercite controlul pe STB.
Au început să fie aplicate amenzi de 100 de lei pentru şoferii care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie faţă de orarul care este obligatoriu pentru ei", a arătat primarul, în cadrul unei conferinţe de presă dedicate bilanţului a zece luni de mandat.
De asemenea, Nicuşor Dan a reamintit că a fost semnat contractul pentru achiziţia a 100 de tramvaie, finanţat cu 180 de milioane de euro, bani europeni, şi a precizat că primul tramvai urmează să intre în circulaţie în primăvara anului viitor.