Alte 5 bancomate aruncate în aer anul acesta
0Alte cinci bancomate au fost sparte anul acesta în toată ţara. Poliţiştii au identificat persoanele bănuite de comiterea celor cinci furturi din bancomate prin explozie, iar în trei dintre cazuri, cei cauză au fost arestaţi preventiv.
Astfel, poliţiştii au depistat în flagrant delict, la data de 20 martie, în localitatea Ozun, judeţul Covasna, doi bărbaţi, cu vârste de 25, respectiv 38 de ani, în timp ce ar fi sustras bani dintr-un bancomat prin producerea unei deflagraţii.
Ulterior, în municipiul Braşov, într-o benzinărie, a fost depistat un alt bărbat, care le-ar fi facilitat transportul.
Cei trei bărbaţi sunt bănuiţi şi de distrugerea bancomatelor şi furtul de bani comise în Sinaia, în anul 2020.
De asemenea, la începutul anului, doi bărbaţi ar fi distrus, prin utilizarea unei substanţe explozive, un bancomat din incinta unei societăţi comerciale, din localitatea Lumina, judeţul Constanţa şi ar fi sustras cutii în care erau depozitate sume de bani.
Faţă de persoanele în cauză a fost dispusă măsura reţinerii. Ulterior, acestea au fost prezentate instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă.
În alte două cazuri de acest fel, comise în Timiş şi Arad, au fost identificate persoanele bănuite, cercetările fiind continuate în vederea probării activităţii infracţionale.
Totodată, poliţiştii din Ilfov efectuează verificări şi investigaţii pentru depistarea autorilor unor distrugeri ce au avut loc la două bancomate ce aparţin unei bănci din Otopeni, la data de 8 septembrie 2020. În cauză, au rezultat numai pagube materiale şi nu au fost victime.
Marţi dimineaţă, două bancomate ale unei bănci din oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, au fost aruncate în aer, iar poliţiştii îi caută acum pe făptaşi. Deocamdată nu se ştie dacă hoţii au reuşit să fugă cu banii.