O pacientă a dat foc unei saltele într-un salon la Institutul Fundeni. 37 de persoane au fost evacuate după incendiu | adevarul.ro

Video O pacientă a dat foc unei saltele într-un salon la Institutul Fundeni. 37 de persoane au fost evacuate după incendiu

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, la Institutul Clinic Fundeni din București, după ce o pacientă internată într-un salon de la etajul al treilea ar fi dat foc unei saltele cu o brichetă. 37 de pacienți au fost evacuați de pe etaj, iar pompierii au intervenit cu un dispozitiv amplu.

UPDATE 11.25 Pacienta care a incendiat o saltea la Fundeni, transferată la Obregia

Pacienta de aproximativ 52 de ani, internată la Institutul Clinic Fundeni, urmează să fie transferată la Spitalul Obregia, după ce a provocat incendiul izbucnit sâmbătă la etajul al treilea al unității medicale. Ea ar fi dat foc unei saltele cu o brichetă.

Pacienta suferă de ciroză toxică și trecuse printr-un transplant hepatic recent. De asemenea, ar avea afecțiuni neurologice și probleme psihiatrice. 

Femeia se afla într-un cărucior când a incendiat salteaua. În salon era și o asistentă. Personalul medical a intervenit rapid și a evacuat pacienta.


La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta în interiorul unui salon, cu degajări importante de fum. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru gestionarea intervenției au fost alertate 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și șase echipaje SMURD.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, la Digi24, că incendiul a izbucnit într-un singur salon, însă fumul s-a răspândit pe întreaga secție.

Pomperii intervin cu mai multe echipaje FOTO: arhivă, adevărul
Pomperii intervin cu mai multe echipaje FOTO: arhivă, adevărul Foto: Foto: arhivă, adevărul

Cel mai probabil incendiul a pornit de la o saltea, dar detaliile vor fi stabilite clar de pompieri”, a precizat Raed Arafat.

Potrivit acestuia, în urma incidentului a fost activat planul roșu de intervenție și au fost alertate inclusiv echipaje de la UPU și SMURD București. Nu a fost însă nevoie de intervenția acestora pentru acordarea de îngrijiri medicale pacienților.

În fum e mai dificil să evacuezi pacienții, dar pompierii au intervenit rapid. Nu sunt persoane nici măcar cu leziuni minore”, a mai spus șeful DSU.

Incendiul a fost lichidat, iar în prezent nu mai sunt probleme deosebite.

Pompierii urmează să stabilească împrejurările exacte în care a izbucnit incendiul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite