Accident feroviar în Gorj. Tractor lovit de o drezină
0Un bărbat a fost rănit și a ajuns la spital, după ce tractorul în care se afla a fost lovit de o drezină la o trecere de nivel cu calea ferată de pe raza localității Turceni.
„În jurul orei 13:00, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident feroviar, un tractor lovit de o drezină, pe raza orașului Turceni, satul Murgești.
La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Turceni cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe din cadrul SAJ Gorj.
Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că, in urma accidentului, a rezultat o victima de sex masculin in vârsta de 42 de ani. Victima, conducătorul tractorului, era încarcerata, conștienta si cooperanta, au transmis reprezentanții ISU Gorj.
Pompierii au intervenit rapid pentru descarcerarea victimei, acesteia fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportată de către echipajul SAJ GORJ la Spitalul Orășenesc“.