Acarul Leon: şeful vagoanelor, găsit vinovat pentru starea şinelor de cale ferată. Sarabanda politrucilor care au îngropat infrastructura CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trenurile nu mai stau pe şine, iar o tragedie de proporţii pare că nu mai poate fi evitată. Starea tehnică a infrastructurii CFR este atât de proastă încât numai în weekendul trecut nu mai puţin de trei trenuri de călători au deraiat. Din fericire nu au provocat daune şi nimeni nu a fost rănit, dar linia ferată a fost blocată câteva ore în Arad, la ieşirea din staţia Săvârşin, şi în Braşov, între Augustin şi Racoş.

Şi parcă vrând să dovedească cât de incapabili sunt, mai marii de la Ministerul Transporturilor au anunţat că pentru incidentele de la sfârşitul săptămânii trecute v-a răspunde directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu. Asta deşi nici Bărbulescu şi nici compania pe care acesta o conduce nu răspund de starea tehnică a căii de rulare a trenurilor. Reţeaua de cale ferată se află în grija CFR Infrastructură o cu totul altă instituţie decât cea nominalizată de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. „Este ca şi când i-ai cere socoteală şefului Poliţiei Române pentru ceea ce au făcut jandarmii”, explică experţii în domeniu.  

Dezamăgirea

„M-a dezamăgit. Vrea să facă lucrurile să fie bine, ca să nu fie rău (…)  În cursul zilei de mâine o să vreau să am şi eu o discuţie cu reprezentantul Adunării Generale să vină cu modificarea de urgenţă în ceea ce priveşte managementul de la CFR Călători (…) Dânsul trebuia să vină cu nişte lucruri clarificatoare în legătură cu aceste incidente”, a declarat ministrul Cuc duminică după ce a cerut demisia lui Leon Bărbulescu. Reacţia demnitarului demonstrează că, deşi a mai ocupat acest fotoliu, nu ştie cu ce se ocupă instituţiile din subordine. „Totul este în grădina CFR Infrastructură, care şi răspunde din punct de vedere legal din cauza stării căilor ferate. Şi situaţia de înrăutăţeşte. Dovadă stau şi accidentele care devin tot mai dese. Într-un fel, CFR Călători nu mai răspunde nici măcar de materialul rulant, de vagoane şi locomotive. Starea acestora şi necesitatea unor eventuale achiziţii sau modernizări sunt evaluate şi decise de Autoritatea de Reformă Feroviară, iar licitaţiile pentru acestea sunt făcute de compania mamă CFR.  Concret, CFR Călători doar exploatează materialul rulat”, a explicat şi Ionuţ Ciurea, vicepreşedinte şi director executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură.

„Eu conduc CFR Călători, iar CFR Călători nu are în obiectul de activitate întreţinerea şi mentenanţa liniilor de cale ferată. Au fost trei evenimente. În afara celor două deraieri de tren, s-a rupt o inimă de macaz în Depoul Bucureşti Călători. Toate trei ţin de CNCP CFR SA, nu de CFR Călători. Ori domnul ministru mă acuză pe mine de lucruri care ţin de infrastructura feroviară", a comentat şi direct-vizatul Leon Bărbulescu.

Cine (nu) s-a ocupat de infrastructura CFR

În acest moment, teoretic, director la CFR Infrastructură este Costin Mihalache. Spunem teoretic pentru că el a fost numit, pe 1 martie, şeful Cancelariei primului ministru şi de la acea dată activează la guvern. Surse din Ministerul Transporturilor au declarat că în această săptămână va avea loc, probabil, o şedinţă a Consiliului de Administraţie al companiei în care va fi numit în funcţie noul director general.

Mihalache, persoană apropiată de Liviu Dragnea şi PSD Teleorman a stat în fruntea instituţiei doar câteva săptămâni fiind numit şef la Infrastructură în februarie. În perioada 2004-2008 a fost detaşat ca prim colaborator al ambasadorului României la Beijing. Intersecţia lui Mihalache cu partea de transport feroviar a început în 2015, când a fost numit consilier la CFR Electrificare S.A, iar februarie 2018 acesta fiind consilier de stat al Vioricăi Dăncilă exact pe activitatea din domeniul infrastructurii, funcţie la care a renunţat în februarie 2019. Înaintea acestuia la şefia CFR Infrastructură a fost Ion Gavrilă care a lucrat în cadrul CFR din 1985. Gavrilă a avansat treptat, de la electromecanic şi electronist, până a ajuns să fie director. 

Gavrilă a stat în fruntea instituţiei aproape un an, până când a fost înlocuit în luna februarie de Costin Mihalache.

Demis pentru că trenul ministrului Transporturilor a întârziat

Înaintea lui Ion Gavrilă, conducerea interimară a CFR a fost asigurată din noiembrie 2017 de Cristian Ungurean, care şi-a depus demisia după numai trei luni. La rândul său, Ungurean l-a înlocuit pe Marius Chiper, care preluase conducerea CFR Infrastructură în decembrie 2015 şi care şi-a înaintat demisia din funcţie din „motive personale”. El a făcut acest lucru imediat după ce ministrul Transporturilor de atunci, Felix Stroe, a anunţat că l-a demis, luând acestă decizie după ce trenul cu care demnitarul călătorea a întârziat.

Anterior, şef la CFR Infrastructură a fost, pentru nouă luni, Dan Costescu, ulterior numit ministru al Transporturilor în Guvernul Cioloş.  

Trei sferturi din linii, pericol pentru circulaţie

De altfel, rapoartele Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER) demonstrează că mai toate accidentele feroviare din ultima vreme s-au produs din cauza stării catastrofale în care se află calea de rulare a trenurilor. De exemplu, în cazul trenului de marfă care a deraiat pe dealul Balota în urmă cu un an, specialiştii AGIFER arătau că totul s-a petrecut din cauza „menţinerii în exploatare, în zona producerii deraierii (zona km 349+819), a unor traverse normale de lemn a căror stare tehnică impunea înlocuirea acestora”. Mai mult, în urma anchetei s-au constatat „modificări ale  geometriei căii”, adică distanţa dintre şine nu era constantă conform standardelor, lucru care a făcut ca trenul să sară de pe şine. 

La fel, într-un alt raport, cel al accidentului feroviar în care a fost implicat un alt tren de marfă în luna decembrie a anului trecut în zona Grădinari Caraş, experţii au concluzionat că de vină au fost tot unele „modificări ale geometriei căii”. În acest caz acestea s-ar fi produs după ce sub terasament s-a format o „pungă de noroi”  care a fost ignorantă de specialiştii CFR Infrastructură.

Mai mult, un document recent întocmit chiar de către Ministerul Transporturilor la cererea comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor, arată negru pe alb că reţeaua de cale ferată este o bombă cu ceas. Din totalul celor 13.680 kilometri de linie de cale ferată, 9.908  de kilometri nu mai oferă siguranţă. Mai exact, procentul de linie degradată este de 72,4 la sută. Apoi, la capitolul poduri, dintr-un  total de 4.739 de unităţi, 3.115 sunt periculos de ruinate.  

Şi enumerarea poate continua cu terasamente, tuneluri, reţele de contact, trasformatoare, linii electrice de contact (degradare de peste 85 la sută) sau, atenţie, instalaţii de semnalizare în linie curentă sau în staţii (degradare de aproximativ 85 la sută) aflate într-o stare critică.

În raportul semnat chiar de fostul ministrul Trasporturilor Lucian Şova se arată că „degradarea severă a parametrilor tehnici ai unor zone şi/sau elemente ale infrastructurii feroviare a fost cauzată de imposibilitatea derulării unor cicluri normale de mentenanţă a infrastructurii feroviare, ca efect al subfinanţării constante din ultimii 30 de ani”. Documentul precizează că anual ies din parametrii 350 de kilometri şi sunt reabilitaţi numai 12. 

Relaţia lui Cuc cu Transporturile

În vârstă de 35 de ani, ministrul Cuc a mai ocupat o dată această funcţie în perioada Guvernului Tudose, fiind dat afară după trei luni pentru „probleme de comunicare”. Asta deşi relaţia lui Cuc cu Ministerul Transporturilor datează din 2015, când acesta era numit secretar de stat în minister în cabinetul Cioloş. Fiul unui diplomat de carieră, fost ambasador în Brazilia, Răzvan Cuc a fost consilier judeţean din partea PPDD în Giurgiu şi director al Administraţiei Zonei Libere Giurgiu. Are o fabrică de pâine, terenuri, garsoniere, case şi spaţii de birouri în Giurgiu şi în Bucureşti. Între 2006 şi 2010, el a lucrat ca expert în cadrul Ministerului Economiei.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite