Rezultate finale Bac 2015. Cîmpeanu: „Am eliminat până acum 372 de elevi şi numărul va continua să crească”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezultate finale Bacalaureat 2015, comentate de Sorin Cîmpeanu. FOTO Eduard Enea/Adevărul
Rezultate finale Bacalaureat 2015, comentate de Sorin Cîmpeanu. FOTO Eduard Enea/Adevărul

Rezultate finale Bac 2015. Vineri, la Adevărul Live, am discutat cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, despre notele de la Bacalaureat 2015, o sesiune marcată de o pleiadă de contestaţii, în special pentru proba de Limba şi Literatura Română. Rezultatele finale au fost publicate pe bacalaureat.edu.ro.

Cele mai importante declaraţii:

Sorin Cîmpeanu: Prin consolidarea rigorii în ceea ce înseamnă examenul apar astfel de situaţii care sunt regretabile, dar trebuie luate în speranţa că în anii ce vor urma vor constitui exemple pentru a se gândi de mai multe ori atunci când apelează la astfel de gesturi.

Anul trecut au fost eliminaţi 275 de elevi din examen pentru fraudă şi tentativă de fraudă, Anul acesta avem până acum 372, cu 100 de ori şi încă mai avem timp să depistăm până la eliberarea diplomelor şi vor creşte sigur. Avem cazul de la „Vasile Conta” din judeţul Neamţ în care sunt în curs de finalizare cercetările. Anticipez acolo că vor fi cel puţin 20 de cazuri care se vor adăuga la acest număr. Mai sunt cei din judeţul Timiş, la Făget unde au fost depistaţi deja 63 de elevi şi numărul lor ar putea să crească. 

Există cercetări ale organelor abilitate care vor mări şi ele numărul eliminaţilor.

Ca sancţiuni, ministerul poate să desfacă profesorilor contractele de muncă, în timp ce judecătorii pot decide privarea de libertate.

În cazul în care vor fi în poziţia de decizie voi continua şi la anul cu această metodă de corectare a lucrărilor în alte judeţe.

Există un acord de principiu la nivelul Guvernului ca la propunerea ministrului Educaţiei să se decidă la următoarea şedinţă de Guvern să fie premiaţi toţi cei 81 de elevi cu medii de 10, cu 3.000 de lei. În ceea ce priveşte cele 456 medii de 10 ale elevilor la Evaluarea Naţională vor fi şi ele premiate cu 1.000 de lei.

La Evaluarea Naţională nu cred că se impune această metodă de corectare a lucrărilor în alte judeţe.

UPDATE 14:00: Rezultatele finale de la bac 2015 au fost publicate pe bacalaureat.edu.ro.

Rata de promovare la Bacalaureat a crescut cu 1,5% în urma rezolvării contestaţiilor. Astfel, rata de promovare a examenului de bacalaureat 2015 din sesiunea iunie-iunie este de 67,9%, fiind vorba de 108.436 de candidaţi promovaţi, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la o conferinţă de presă susţinută vineri.

„Din cele 526 de centre de examen am identificat câteva cazuri în care modul de derulare a examenului nu mă pune în poziţia să mulţumesc comisiilor. Din păcate nu e vorba doar de cazul de la Bihor. Mulţumesc colegilor din comisiile centrelor zonale de contestaţii. Au stat în şcoli zi şi noapte pentru a rezolva în timp util contestaţiile”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Cei circa 9% din candidaţii care au contestat notele obţinute la sesiunea din această vară a examenului de Bacalaureat aşteaptă cu emoţii publicarea rezultatelor finale, vineri, începând cu ora 14.00. 

Examenul a fost umbrit şi de o serie de fraude în care au fost implicaţi atât profesori, cât şi elevi pentru care s-a decis eliminarea din examen.

În Bihor, 117 elevi au fost eliminaţi de la examenul de Bacalaureat 2015â. Dintre aceştia, 108 au fost eliminaţi în urma fraudării examenului la Colegiul Tehnic “Unirea” din Ştei. La afişarea rezultatelor BAC 2015, în dreptul celor 108 elevi a apărut menţiunea "eliminat din examen". Elevii au fost surprinşi pe camerele de supraveghere cum se consultau cu profesorii supraveghetori şi copiau unii după alţii sau după materiale aduse ilegal în sala de examen.

Un alt caz care a stârnit numeroase controverse a fost acela al Alexandrei Duicu, fata baronului de Mehedinţi Adrian Duicu. Mai exact, fata, care săptămâna trecută a susţinut proba la chimie, la Colegiul Tehnic „Dierna” din Orşova, a fost prinsă în timp ce i se dicta la telefon rezolvarea subiectelor. Procurorul şi poliţistul veniţi la faţa locului au fost luaţi la rost de soţia lui Duicu şi de fiica cea mică a acestuia.

Rezultate finale BAC 2015. Rata de promovare a crescut cu 10%

Rezultatele parţiale publicate marţi arată că în această sesiune au promovat 106.064 (66,41%) de absolvenţi de clasa a XII-a: 100.058 (72,78%) provin din promoţia curentă şi 6.006 (27,02%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu aceeaşi sesiune a anului trecut, se constată un plus de 14.293 de elevi care au reuşit să promoveze examenul.

Rezultatele BAC 2015 sunt superioare cu peste 7% celor consemnate în aceeaşi sesiune a anului 2014 (59,25%) şi cu 12% celor din 2013 (54,4%). De asemenea, rata de promovare pentru promoţia curentă (72,78%) este cu peste 5% mai mare faţă de anul 2014 (67,61%) şi cu peste 9% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%).
Rezultate BAC 2015: 63 de medii de 10

La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 63 de medii de 10 (cele mai multe - 9 - în judeţul Timiş), în scădere comparativ cu anul trecut (104).

Din totalul celor 168.939 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 159.703 candidaţi (137.475 din promoţia 2014-2015 şi 22.228 din promoţiile anterioare). 9.236 de candidaţi au absentat. 303 elevi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 53.336 de candidaţi au fost respinşi (37.219 din promoţia curentă şi 16.117 din promoţiile anterioare).

Rezultate BAC 2015: judeţele fruntaşe - Cluj are cel mai ridicat procent de promovare, 82%

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele:

Cluj (82,18%)
Braşov (78,74%)
Bacău (78,34%)
Sibiu (76,81%).
Rata de promovare în Capitală este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut.

Rezultate Bacalaureat 2015: judeţe codaşe

Singurele judeţe cu o rată de promovare sub 50% sunt:

Giurgiu (36,06%)
Ilfov (40,92%)
Teleorman (42,73%).

În 5 judeţe (Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu şi Brăila) procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în vreme ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare de până la 11,9%.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite