PROIECT Doi senatori propun sporuri de solicitare psihică de 10% pentru suplinitori şi directori de şcoli
0Un proiect de lege prevede majorarea salariilor pentru personalul didactic din învăţământul special şi acordarea de sporuri de suprasolicitare de 10% pentru profesorii auxiliari şi directorii de şcoli.
Proiectul de lege, depus la Senat de senatorii PSD Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei şi Ion Rotaru, prevede modificarea Legii-Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
„Personalul didactic definit potrivit art. 88 alineatul 2 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, (Personalul didactic este format din personalul didactic de predare, personal didactic auxiliar şi personal didactic de conducere, de îndrumare şi control- n. r.), beneficiază de un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată iniţiatorii în proiectul de lege.
„Personalul didactic din învăţământul special şi special integrat, personalul didactic din Centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi din structurile coordonate, monitorizate şi evaluate de către aceste centre beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază”, mai prevede iniţiativa legislativă.
În prezent, Legea-Cadru nr.153/2017 stabileşte că doar „personalul didactic din învăţământul special beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază”.