Nicușor Dan anunță creșterea numărului de burse FLEX. Până la 70 de elevi români vor locui la o familie americană și vor putea studia, în anul școlar 2027-2028, în unități din SUA
Președintele Nicușor Dan a anunțat extinderea programului educațional Future Leaders Exchange (FLEX), prin care zeci de liceeni români au oportunitatea de a studia timp de un an în Statele Unite și de a locui alături de familii americane. La începutul acestei săptămâni, șeful statului a avut „o discuție productivă” cu reprezentanți ai American Councils for International Education (ACIE) despre cum pot fi sprijiniți tinerii români în a-și dezvolta competențele.

„Un parteneriat strategic solid înseamnă colaborări și proiecte comune de succes în multiple domenii, care au un impact pozitiv pentru oameni. Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad”, a scris Nicușor Dan, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Crește numpărul de burse pentru tinerii români
Șeful statului a precizat că, orin intermediul FLEX, unul dintre cele mai competitive programe internaționale pentru liceeni, „până la 70 de elevi români vor locui împreună cu o familie americană și vor putea studia, în anul școlar 2027-2028, în unități de învățământ din SUA, și, în același timp, până la 20 elevi americani vor putea veni să studieze în România”.
Nicușor Dan a evidențiat faptul că este vorba despre o creștere semnificativă de burse pentru tinerii români, în condițiile în care anul trecut doar 20 de liceeni au beneficiat de această oportunitate.
Președintele a explicat că programul nu se rezumă la performanța academică:
„După revenirea în România, liceenii rămân implicați în școlile și comunitățile lor locale prin activități de voluntariat, prin diverse proiecte educaționale, valorificând astfel competențele și ceea ce au asimilat din interacțiunile pe care le-au avut în societatea și cultura americană”.
Bursele FLEX sunt cofinanțate de Ministerul Educației și Cercetării din România și Departamentul de Stat al SUA și sunt administrate de organizația American Councils for International Education (ACIE). În perioada următoare, elevii interesați își vor putea depune candidaturile pentru procesul de selecție.
„În acest context, mă bucur că am avut la începutul acestei săptămâni o discuție productivă cu doamna Lisa Choate, Președinte ACIE și domnul Carter Johnson, Director regional ACIE despre educație și despre cum îi putem sprijini concret pe tinerii români în a-și dezvolta multiple competențe”, a încheiat Nicușor Dan.




















































