Monica Anisie: „Vă asigur că s-au luat toate măsurile necesare. Niciodată şcoala nu a beneficiat de atâta atenţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Anisie, ministrul Educaţiei, nu are nimic să-şi reproşeze
Monica Anisie, ministrul Educaţiei, nu are nimic să-şi reproşeze

Luni, 14 septembrie, va începe un nou an şcolar. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a postat pe pagina de socializare un mesaj în care susţine că a făcut tot ce-i stătea în putinţă pentru a susţine educaţia.

Redăm mai jos întregul mesaj postat pe pagina de Facebook a oficialului: 

”Vă asigur că s-au luat toate măsurile necesare pentru a continua procesul educaţional în cele mai bune condiţii.

În toată această perioadă am fost în permanentă legătură cu unităţile de învăţământ din întreaga ţară. În ultima videoconferinţă, desfăşurată astăzi, am primit asigurări că unităţile de învăţământ sunt pregătite pentru a-şi primi copiii, începând de luni, 14 septembrie. 

Tot luni, colegii diriginţi şi învăţătorii vă vor anunţa programul pe care îl vor avea elevii.

Am promis că vom anunţa în timp util toate informaţiile, detaliile, măsurile necesare pregătirii unui nou an şcolar sigur pentru copiii noştri. Ne-am ţinut de cuvânt!

Niciodată şcoala nu a beneficiat de atâta atenţie şi poate că era nevoie de momentul zero pentru ca România să redescopere importanţa educaţiei, a rolului profesorului, a misiunii acestuia, aceea de a crea valorile unei societăţi. Aşadar, să nu uităm de realul obiectiv al şcolii, de nevoile educaţionale şi emoţionale ale elevilor noştri, cărora, noi, cadrele didactice ne-am dedicat viaţa. 

Alături de întreaga mea echipă facem tot ce ne stă în putinţă pentru educaţie! Educaţia trebuie să continue!”

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite