Medii mari la admiterea la liceu de anul acesta. TOP 10 specializări pe ţară şi TOP 10 licee din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti rămâne şi în acest an favoritul elevilor, ultima medie de intrare fiind 9,66, la profilul Filologie.

La cea mai dorită clasă a celui mai bun liceu din Bucureşti – la specializarea Matematică-Informatică, bilingv engleză, de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” –, ultima medie de intrare a fost de 9,89, faţă de 9,84, anul trecut, în timp ce la specializarea Matematică-Informatică, ultima medie a fost 9,77, în creştere, faţă de 9,64, anul trecut. La profilul Ştiinţele naturii s-a intrat anul acesta cu 9,87, faţă de 9,73, anul trecut. Ultimul elev intrat la specializarea Filologie a avut media 9,66, faţă de 9,51, anul trecut.

Profilul real rămâne în top

Al doilea cel mai bun liceu al Capitalei după media de intrare la profilul Real, specializarea Matematică-Informatică, este Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”, unde s-a intrat cu 9,84, faţă de 9,79, în 2021. La Ştiinţele naturii, ultima medie a fost 9,80, faţă de 9,72, anul trecut. Media cea mai mică s-a înregistrat la specializarea Filologie – 9,63 – dar şi ea a fost mai mare decât cea de anul trecut – 9,56.

Pe locul al treilea în topul preferinţelor elevilor bucureşteni s-a plasat Colegiul Naţional „Spiru Haret”, unde, la specializarea Matematică-Informatică, clasa de bilingv engleză, ultima medie a fost de 9,79, faţă de 9,62, anul trecut, în timp ce la Matematică-Informatică, ultima medie a fost anul acesta 9,73, faţă de 9,49, anul trecut.

Locul al patrulea după mediile de admitere de anul acesta este ocupat de Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc”, unde, la Matematică-Informatică, bilingv engleză, s-a intrat cu 9,69, faţă de 9,55, în 2021. La profilul Ştiinţele naturii s-a intrat anul acesta cu media 9,68.

Colegiul Naţional „Tudor Vianu” ocupă locul al cincilea, media ultimului intrat la profilul Matematică-Informatică fiind 9,68, faţă de 9,52, anul trecut.

Mediile de intrare la alte licee de top din Bucureşti, la specializarea Matematică-Informatică, au fost: la Colegiul „Iulia Hasdeu” – 9,54, la Colegiul „Ion Creangă” – 9,57, Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” – 9,53, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” – 9,49; 9,48 la Colegiul „Cantemir Vodă” şi 9,26 la Şcoala Centrală.

Cea mai mică medie de admitere din Bucureşti a fost la Liceul tehnologic „Dacia”, specializarea mecanică – 2,87.

Vlaston: „Profesorii au fost mai îngăduitori“

Mediile mari la admiterea de anul acesta la liceu se datorează în primul rând mediilor mai mari obţinute de elevi anul acesta la examenul de Evaluare Naţională, explică profesorul Ştefan Vlaston, expert în educaţie. „S-au dat subiecte uşoare, iar materia de patru semestre care nu s-a predat în timpul pandemiei nu a fost inclusă în materia de examen”, subliniază Ştefan Vlaston. Expertul acuză şi subiectivismul corectorilor, dar şi al profesorilor de la clasă, pentru că media de admitere la liceu se formează în proporţie de 20% şi din media anilor de gimnaziu. „Profesorii de la clasă au fost mult mai îngăduitori şi au dat note mari pe motiv de pandemie sau de stres în rândul elevilor. S-au dat note foarte mari şi asta ar trebui să ne arate că este absolut necesar să avem o evaluare standardizată, digitalizată, naţională, cu itemi realizaţi dinainte, astfel încât să se elimine subiectivismul profesorilor. Adică, subiecte de tip grilă, similare, dar nu identice – vorbesc de evaluarea sumativă anuală, dar şi de examenele anuale – astfel încât să cunoaştem clar realitatea notelor din şcoala noastră”, a conchis expertul.  

Între 15 şi 20 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere la şcolile unde candidaţii au fost repartizaţi. După această dată, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în această etapă de admitere.

Top 10 licee din Bucureşti, după media specializării

Colegiul Naţional ”Sf. Sava” mate-info/engl. 9,89

Colegiul Naţional ”Sf. Sava” şt. naturii 9,87

Colegiul Naţional ”Gh. Lazăr” mate-info 9,84

Colegiul Naţional ”Gh. Lazăr” şt. naturii 9,80

Colegiul Naţional ”Spiru Haret” mate-info/engl. 9,79

Colegiul Naţional ”Sf. Sava” mate-info 9,77

Colegiul Naţional ”Spiru Haret” mate-info 9,73

Colegiul Naţional Bilingv ”George Coşbuc” mate-info/engl. 9,69

Colegiul Naţional ”Gh.Lazăr” şt. sociale 9,69

Colegiul Naţional ”Tudor Vianu” mate-info 9,68

Top 10 specializări pe ţară după media de admitere la liceu

Oraş/Judeţ Liceul Specializarea Ultima medie

Bucureşti Colegiul Naţional ”Sf. Sava” mate-info/engl. 9,89

Bucureşti Colegiul Naţional ”Sf. Sava” şt. naturii 9,87

Bucureşti Colegiul Naţional ”Gh. Lazăr” mate-info 9,84

Dolj Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti” Craiova şt. naturii 9,83

Bucureşti Colegiul Naţional ”Gh. Lazăr” şt. naturii 9,80

Argeş Colegiul ”Brătianu” Piteşti mate-info 9,79

Bucureşti Colegiul Naţional ”Spiru Haret” mate-info/engl. 9,79

Bucureşti Colegiul Naţional ”Sf. Sava” mate-info 9,77

Bucureşti Colegiul Naţional ”Spiru Haret” mate-info 9,73

Constanţa Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” mate-info/engl. 9,73

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite