Evaluarea Naţională la clasa a II-a 2017. Elevii susţin, luni, proba de Scriere în Limba română şi în Limba maternă

0
0

Elevii de clasa a II-a susţin de luni, 10 aprilie, Evaluarea Naţională, prima probă programată fiind cea de Scriere în Limba română, respectiv în Limba maternă. Marţi, 11 aprilie, elevii vor da proba la Citit la Limba română sau maternă, iar miercuri, 12 aprilie, la Matematică. Pe 13 aprilie, minorităţie naţionale vor susţine probele de scris şi citit la Limba română.

Elevii de clasa a II-a vor susţine evaluările, de la ora 9.00, în sălile în care aceştia învaţă de regulă, acestea fiind amenajate, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi în timpul administrării evaluării. Durata alocată rezolvării fiecărui test este de 30 de minute.

Potrivit metodologiei, la proba Scriere, elevilor li se evaluează competenţele de producere a mesajelor scrise, iar la proba de Citit capacitatea de a recepta mesajele citite.

Rezultatele individuale obţinute la Evaluarea Naţională nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste vor fi utilizate  la nivelul unităţii pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Totodată, rezultatele individuale, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului. 

Ministerul Educaţiei nu a mai actualizat site-ul subiecte.edu.ro cu noi modele de subiecte pentru anul 2017, site-ul oferind o serie de modele din anii trecuţi.

Model 1 Citit ENII 2014 Caietul Elevului

Model 2 Scris ENII 2014 Caietul Elevului

Model Matematica ENII 2013 Caietul Elevului

Calendarul Evaluărilor Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a :

10 aprilie 2017 - Scris - Limba română 

10 aprilie 2017 - Scris — Limba maternă

11 aprilie 2017 - Citit — Limba română 

11 aprilie 2017 - Citit — Limba maternă 

12 aprilie 2017 - Matematică

13 aprilie 2017 - Scris-Citit — Limba română pentru minorităţile naţionale 

Evaluarea competenţelor la finalul clasei a IV-a: 

3 mai 2017 - Limba română 

4 mai 2017 - Matematică 

5 mai 2017 - Limba maternă 

Evaluarea competenţelor la finalul clasei a VI-a :

10 mai 2017 - Limbă şi comunicare 

11 mai 2017 - Matematică şi Ştiinţe ale naturii 

Educație


Ultimele știri
Cele mai citite