Elevii, profesorii și părinții nu vor ca examenele de admitere să poată fi organizate separat de către colegii
077% din persoanele profesorii, părinții și elevii chestionați de Organițația Salvați Copii, în cadrul unei consultări online, nu sunt de acord ca examenele de admitere să poată fi organizate separat de către colegii. Aproape 40% dintre aceștia vor ca Legea Educației să interzică expres orice formă de acoperire a nevoilor școlii cu banii părinților.

„Orice formă de acoperire a nevoilor școlii cu banii părinților ar trebui interzisă expres prin legea educației, consideră 39% din persoanele (cadre didactice, părinți, elevi) care au răspuns întrebărilor din cadrul consultării online derulate de Organizația Salvați Copiii România, în vreme ce tot 39% spun că decizia trebuie lăsată la latitudinea părinților”, potrivit unui comunicat transmis de Organizație.
Conform sursei citate, un procent de 8% din persoanele chestionate consideră că decizia trebuie să fie luată de conducerea școlii și că ar trebui stabilit un cuantum anual per elev.
„Această situație indică faptul că, în condițiile în care autoritățile nu asigură o finanțare adecvată a educației, practica colectării banilor pentru reparații, amenajarea clasei, achiziționarea echipamentelor sau a cărților necesare elevilor e încă larg răspândită în unitățile de învățământ din România”, notează Organizația Salvați Copiii România.
Totodată, peste trei sferturi dintre cei care au răspuns consultării online (77%) nu sunt de acord ca examenele de admitere să fie organizate separat de către colegiile naționale, în vreme ce doar 13% din acestea sunt de acord cu propunerea din noua Lege a Educației.
Consultarea online realizată de Salvați Copiii România în perioada 2 – 16 august, la care au răspuns 1.610 elevi, cadre didactice și părinți, dintre care 735 de persoane au transmis comentarii și propuneri de îmbunătățire a actualului proiect de lege privind sistemul de educație, a scos în evidență faptul că principalele teme pentru cei direct interesați de modificările legislative ale sistemului de educație sunt legate de:
- eliminarea organizării separate a examenului de admitere de către colegiile naționale,menținerea ponderii de 20% în calculul mediei de admitere la liceu,
- revizuirea conținutului programei școlare, creșterea finanțării sistemului de educație,
- precizarea modalităților de derulare în unitățile școlare a programelor de educație pentru sănătate și a componentelor acestora,
- renunțarea la bacalaureatul unic indiferent de profilul liceului,
- depolitizarea sistemului de educație, eliminarea funcției de directori administrativi,
- păstrarea Caselor Corpului Didactic și a statutului de cadru didactic în cadrul acestora, păstrarea rețelei centrelor de resurse și asistență psihopedagogică în configurația actuală și reglementarea explicită prin lege a rolului consilierului școlar al elevilor,
- reintroducerea burselor de studiu,
- testarea periodică psihologică și profesională a cadrelor didactice,
- participarea reală a elevilor în consiliile de administrație ale școlilor,
- asigurarea consilierii școlare a elevilor vulnerabili,
- renunțarea la calificativele la arte și sport și menținerea sistemului actual de notare pentru toate materiile, menținerea disciplinei educației tehnologice în trunchiul comun, reintroducerea orei de consiliere și dezvoltare personală.
„O nouă Lege a educației trebuie să corecteze vulnerabilitățile din sistemul de învățământ, astfel încât accesul la educație de calitate să fie real pentru toți copiii. Avem acum posibilitatea de a reforma cu adevărat sistemul de învățământ, în beneficiul elevilor și al cadrelor didactice, de aceea considerăm că dezbaterea publică asupra modificărilor aduse este crucială. Aceasta este miza demersului Salvați Copiii România de a organiza o consultare online la care să participe direct și cu argumente persoanele interesate de domeniul educației”, atrage atenția Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Organizația Salvați Copiii România reamintește că a transmis Ministerului Educației, în luna iulie, un document prin care recomandă renunțarea la posibilitatea colegiilor naționale de a organiza examene proprii de admitere la liceu, reintroducerea bursei de studiu, revenirea la aprobarea anuală a cuantumului minim al burselor școlare prin HG, stabilirea unitară, la nivel național, a criteriilor de acordare a burselor școlare, prin Statutul elevului, fără posibilitatea autorităților publice locale sau a unităților de învățământ de a stabili criterii specifice și introducerea în textul proiectului de lege a dreptului elevilor de a beneficia de un laptop cu conexiune la internet, primit în comodat pe toată durata ciclului de studii.
Totodată, Salvați Copiii România consideră necesară desființarea actualelor inspectorate școlare, cosmetizate în proiectul LIP ca fiind direcții județene, și înființarea unor noi structuri deconcentrate.
Principalele teme ale consultării online:
Organizarea separată a examenului de admitere în cadrul colegiilor naționale (”În ce măsură sunteți de acord ca examenele de admitere să fie organizate separat de către colegiile naționale?”): 54 de comentarii primite se opun acestei proceduri și doar două comentarii sunt de susținere a ei.
„E suficient examenul de evaluare, dar cu cerințe mai diversificate, cu grad de dificultate mai mare, cu mai mulți itemi cu punctaj mai mic, care ar permite, astfel, o altă ierarhizare.” (opinie părinte)
Participarea elevilor la decizie (”Cât de importantă este participarea elevilor la ședințele consiliilor de administrație ale școlilor?”): 60% consideră că implicarea elevilor la nivelul conducerii școlilor este foarte importantă sau destul de importantă și doar 22% au afirmat puțin important sau deloc important. Restul respondenților au ales răspunsul ”oarecum importantă” (15%) sau ”nu știu” (3%).
Costurile ascunse ale educației: Întrebarea”Cum credeți că proiectul legii educației ar trebui să reglementeze aspectul colectării de bani de la părinți pentru nevoile clasei și ale școlii?” a primit răspunsuri care subliniază că orice formă de acoperire a nevoilor școlii cu banii părinților ar trebui interzisă expres prin legea educației (40%), la latitudinea părinților (39%), la latitudinea conducerii școlii (9%) și prin stabilirea unui cuantum anual per elev (7%), restul de răspunsuri selectate fiind ”nu știu”.
De asemenea, din cele 735 de comentarii formulate de participanții la consultare, cei mai mulți au făcut referire la următoarele propuneri din proiectul de lege a învățământului preuniversitar:
1. Organizare separată a examenului de admitere în cadrul colegiilor naționale (54 de comentarii care se opun acestei proceduri, iar 2 comentarii sunt de susținere a ei).
„Disproporția uriașă e întărită cu o serie de argumente care atrag atenția asupra discriminării elevilor pe care le poate produce un sistem paralel de evaluare, cu riscul ca acesta să se extindă în timp și asupra altor instituții de învățământ, subliniază Organizația.
”Admiterea organizată de colegii naționale așa cum este prevăzută în proiectul de lege, art. 74, este discriminatorie. Provoacă segregare și un sistem paralel de evaluare față de cel standardizat prin Evaluarea Națională.” (opinie cadru didactic)
2. Lipsa unor norme care să încurajeze flexibilizarea programei școlare și renunțarea la o parte dintre materii pentru a permite acest lucru (39 de comentarii).
Conform Organizației, multe dintre opinii subliniază necesitatea revizuirii programelor școlare, astfel încât acestea să asigure cunoașterea, nu doar prim memorare, ci mai degrabă prin experiențe cognitive directe și activități practice, ceea ce presupune autonomie în organizarea lecțiilor, creativitate și competențe ridicate din partea cadrului didactic, o participare reală a copilului la clasă (încurajând transmiterea feedbackului, lucrul în echipă și întrebările adresate fără teama cadrului didactic), dar și o conexiune între lumea în care trăim și noțiunile predate, în lipsa căreia procesul de învățare devine inutil.
3. Finanțarea adecvată a sistemului de educație. Prin renunțarea la dispoziția legală din Legea educației naționale aflată în vigoare, care stabilea la art. 8, alocarea anuală din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale a unui minimum 6% din produsul intern brut, nu vom putea spera la creștere finanțării. Noua reglementare care stabilește alocarea a 15% din bugetul general consolidat nu va fi în măsură să producă efecte tangibile în direcția creșterii alocărilor efective de resurse publice adecvate pentru sistemul educațional, și reprezintă, în esență, o scădere a angajamentului finanțării educației, chiar contrară 5 programului de guvernare.
”Pentru a nu fi nevoie să se colecteze bani de la părinți pentru nevoile clasei și ale școlii, ar trebui alocați bani necesari unei bune desfășurări a activității școlare. Cică învățământul estre gratuit, doar pe hârtie, căci faptic nu. De aici se ajunge să contribuie părinți cu bani.” (opinie părinte)
4. Renunțarea la proba de bacalaureat unică. Reforma examenului de bacalaureat a suscitat interesul participanților la analiza Salvați Copiii, toate cele 15 comentarii solicitând eliminarea probei comune pentru toate filierele, profilurile și specializările.
5. Reintroducerea bursei de studiu. În opinia elevilor, media la purtare și media care reflectă rezultatele școlare ale elevilor ar trebui, în opinia copiilor, să reprezinte principalele criterii de acordare a burselor, care să fie analizate la începutul fiecărui an.
6. Evaluare transparentă și reală a cadrelor didactice din partea elevilor și părinților. O recomandare a elevilor consultați este ca evaluarea psihologică să fie temeinic aplicată în momentele în care apar raportări cu privire la comportamente nepotrivite manifestate fie în relație cu elevii, fie în relație cu restul cadrelor didactice.