Interviu Daniel David, ministrul Educației: „Cumpărarea lucrării de licență nu este doar o problemă etică, ci şi un demers ilegal“
0Studenții care primesc diplome de absolvire pe baza unor lucrări cumpărate contribuie la perpetuarea unei ilegalități, dar mai ales la decăderea sistemului de învățământ universitar și al pieței muncii.
„Țin să te anunț că sunt mai puțin de o sută de zile până când o să susții cel mai important examen din viața ta. Alături de echipa potrivită, încă ai timp. Așa că nu ezita să ne contactezi“, acesta e mesajul unui video postat pe TikTok, în februarie, de o firmă care vinde lucrări de licență la comandă. „Dacă site-ul ăsta exista când eram la facultate, îmi făceam lucrarea de licență în câteva ore“, spune un alt utilizator, promovând o platformă bazată pe inteligența artificială, care îți generează o lucrare întreagă pornind de la câteva surse bibliografice. Promisiunea? Un procent de plagiat „foarte mic“ .
Așadar, ce mai înseamnă, în 2025, o diplomă de licență sau de master în România? Într-o epocă în care inteligența artificială poate genera texte academice în câteva secunde, iar firmele care vând lucrări la comandă sunt active online, ideea de finalizare a studiilor devine tot mai ușoară. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, chiar înainte de a începe sesiunea de susținere a lucrărilor universitare, ministrul Educației, Daniel David, vorbește despre câtă greutate mai are o diplomă, despre responsabilitatea studenților și a profesorilor, despre limitele inteligenței artificiale, dar și cum ar trebui să arate o evaluare corectă într-o perioadă complicată.
„Weekend Adevărul“: Pentru început, ce mai înseamnă o diplomă de licență sau de master în România de azi?
Daniel David: Eu cred că este un lucru foarte serios, un lucru care trebuie să certifice niște competențe pe care le-ai dobândit la nivel de licență și la nivel de master. Eu mă aștept ca la nivel de master, absolvenții să intre pe piața muncii cu idei inovative, schimbând piața muncii, dinamizând piața muncii. La nivel de licență, mă aștept ca zonele vocaționale să fie foarte legate de piața muncii – mă refer la arte, tehnologie, medicină și așa mai departe. În celelalte domenii, să aibă o cultură științifică generală, specifică domeniului, ca după aceea să poată să-și continue specializarea la nivel de master, poate chiar doctorat.
Evaluând situația, de-a lungul anilor, vi se pare că a scăzut valoarea simbolică a diplomei în ochii angajatorilor și ai studenților?
Întotdeauna se discută despre acest lucru. Eu, uitându-mă la studenți, nu văd acest lucru, pentru că, practic, cel puțin în zonele universităților mai cunoscute, mai bune, numărul de studenți a crescut de la an la an. Dacă ar fi avut această atitudine, probabil că numărul scădea. În zona angajatorilor, iarăși, sunt tot felul de discuții, unele corecte, fiindcă sunt anumite programe care poate nu sunt foarte eficiente, dar sunt și programe care sunt foarte bune. Există și interese de diverse tipuri, unii din zona mediului socio-economic sigur că vor să pună sub semnul întrebări pregătirea academică, ca după aceea, surpriză!, să descoperi că vor să o facă ei, în interiorul companiilor.
De aceea, soluția corectă pe care am propus-o și pe care o susțin este învățământul dual în astfel de situații, în care, în unele domenii, cele două instituții, să spun așa, universități versus companii, să lucreze împreună. Eu spun lucrul acesta fiindcă mă uit în evaluările în care apar universitățile româneşti și ce văd acolo: foarte multe universități românești sunt bine evaluate de companiile din România, fie ele românești, fie străine, care au filiale în țară.
Calitate sau cantitate?
Spuneați că numărul de studenți este în creștere. La nivel de societate, există și această presiune, ca elevii să aplice la facultăți, dar foarte mulți ajung să nu mai termine, fie tratează cu superficialitate procesul educațional, inclusiv lucrarea de finalizare a studiilor.
Așa este, sunt mulți care fac lucrul acesta. Este o problemă și a universităților, este și o problemă de mentalitate a studenților și avem de lucru aici. Abandonul universitar este, într-adevăr, ridicat, și cu toții avem de lucru. De aceea în urmă cu câteva săptămâni am și anunțat un program național pentru a preveni abandonul universitar. Aveam așa ceva în zona preuniversitară și să știți că a dat rezultate – și țintim, la fel, un astfel de program la nivel universitar.
O problemă majoră este și implicarea studenților în realizarea lucrărilor acestea de finalizare a studiilor. Care sunt cele mai frecvente probleme semnalate?
Încă există, din păcate, acest fenomen de a cumpăra lucrări de licență sau de disertație. Ceea ce este, spun foarte clar, este un lucru nu doar grav, nu este o problemă doar etică – și asta ar fi grav, în sine –, este un demers ilegal. Cine face așa ceva intră în conflict cu legea și trebuie să conștientizeze acest lucru. De aceea, eu recomand societății, în general, nu doar studenților buni sau cadrelor didactice, când identifică astfel de fenomene, când le observă, să anunțe rapid autoritățile – Poliția, direct. Fără nicio altă discuție. Degeaba mă anunță pe mine, ca ministru. Sigur că e bine să știu, dar eu oricum știu aceste fenomene – și la nivel de instituție încercăm să luăm măsuri. Trebuie să anunțe autoritățile, fiindcă este o chestie ilegală. Iar universităților le sugerez ca atunci când analizează lucrarea de licență să nu stea foarte mult pe textul lucrării.
Pot face și asta, desigur, dar foarte mult contează interviul pe baza lucrării de licență, prin care să te asiguri că studentul din fața ta înțelege, știe ce e scris acolo și are competențele reflectate de lucrarea respectivă. Că atunci, indiferent ce s-a întâmplat, că l-a ajutat Chat GPT, că l-a ajutat colegul de la altă facultate sau cel care a terminat deja în domeniu – e o chestie ilegală, și-a cumpărat lucrarea, testul final trebuie să fie pe competențele din lucrarea respectivă: să nu stai foarte mult doar pe textul lucrării respective.
Cunoscând această situație, cu aceste firme care redactează lucrări la comandă, din postura pe care o aveți, ce puteți să faceți?
Eu nu pot face nimic. Au făcut miniștrii dinaintea mea și au făcut un lucru bun: s-au asigurat că acest fenomen este incriminat de lege. N-am ce să fac decât să recomand tuturor cadrelor didactice și studenților buni să anunțe la poliție astfel de situații când le identifică. Ce ar mai putea face, ca să se simtă poate mai confortabil, să nu fie atât de birocratic – ar putea să anunțe universitatea de care aparțin dacă e vorba de colegi de-ai lor. Atunci, universitatea ar putea să meargă mai departe, să facă anunțul la poliție.
Muncă de Sisif
În cazul acestor lucrări, discuția se împarte între studenți și între profesori, care au mult de lucru, țin cursuri, seminare, pe lângă asta mai coordonează și un număr de licențe și disertații. Ce ar putea face profesorii?
Nu am decât să le spun să conducă la modul serios această lucrare. În primul rând, să o conducă în etape, să nu te trezești că dai tema și vine cu lucrarea făcută. Așadar, să fie în mai multe etape și să ai unele discuții pe parcursul acestora, că atunci, probabilitatea ca lucrarea să fie construită de către student, în proces, este mai mare, că n-ai cum să stai lângă el zi de zi. Și înainte de a merge să susțină lucrarea în fața comisiei, să facă el testarea respectivă și să observe dacă studentul are competențele exprimate în textul lucrării. Atunci poți să-ți dai seama dacă chiar a contribuit, dacă chiar și-a făcut lucrarea sau nu. Dacă îți dai seama că nu, oprești susținerea și poți să anunți comisia de etică. Dar, sigur, e foarte greu de controlat acest lucru. Nu imposibil, dar e greu de controlat. Repet: dacă dai atenție competențelor din text, reușești să controlezi astfel de fraudă.
Avem și comisiile acestea de evaluare, în care sunt câte doi-trei profesori, în momentul în care se susține lucrarea de către student. Comisiile citesc, în multe cazuri, lucrarea abia în momentul susținerii. Sunteți de părere că membrii comisiei ar trebui să aloce mai mult timp pentru a trece prin lucrare?
Sigur că trebuie alocat timp, dar eu spun că un timp rezonabil – ce înseamnă timpul rezonabil, depinde de la domeniu la domeniu. Tezele diferă de la domeniu la domeniu. Atât spun: trebuie alocat un timp rezonabil, dar cu siguranță, timpul celor din comisii nici nu trebuie să se apropie de timpul conducătorului (n.e. – profesorul coordonator al tezei de licență sau master). Conducătorul, totuși, are timpul alocat pe tot parcursul anului.
„Nu este limită pentru IA dacă folosești etica“
Pe plan internațional, cum arată lucrurile din perspectiva evaluării?
Și ei au aceeași problem, că multe lucrări pot fi generate de sisteme de inteligență artificială și treptat, de exemplu, au început să renunțe la diverse practici. Țin minte că, înainte, în spațiul vestic, reaction paperul (n.e. – un eseu în care îți exprimi părerile personale despre un anumit subiect) la diverse discipline era o modalitate foarte frecventă de evaluare. Îi dădeai temă studentului și corectai lucrarea sau referatul. Au început să renunțe la această practică tocmai pentru ideea că acele lucruri pot fi scrise de către altcineva, mai ales sisteme de inteligență artificială – și toți mutăm acum accentul pe evaluarea orală, față în față. În general, la nivel de licență, practica acestor lucrări complicate, cum le-am avut noi și cum le avem încă în multe zone nu e atât de răspândită. Eu, cel puțin, mă gândesc la domeniul meu, al psihologiei.
Vă gândiți la o simplificare?
Nu mă gândesc în sensul aceasta. Eu am spus foarte clar tuturor rectorilor că le solicit ca pe diverse domenii de specialitate să implementeze la sfârșit, pentru absolvire, acea modalitate care există la trei-patru universități de referință la nivel internațional, cu care ei se compară. Eu întotdeauna când vorbesc am în minte Harvard, Cambridge și Oxford. Altul, pe fizică sau chimie are alte referințe. Nu vreau ca la noi să fie diferit. Dacă acolo se dă lucrare de licență, să dăm și noi și să vedem ce procedură au. Dacă n-au lucrare de licență, să nu ne temem de faptul că o să comenteze cineva în spațiul public, că renunțăm la calitate. Calitatea poate fi acoperită și prin alte mecanisme: examene mai serioase, mai riguroase, un interviu integrativ pe diverse cunoștințe. Dar nu știu care e modalitatea în toate domeniile. Pentru mine, referința este setul de bune practici internaționale. Sigur că sunt multe practici: ia ca referință două-trei universități mari și încearcă să implementezi astfel de practici.
Progresul pas cu pas, antidot pentru fraudare
În legătură cu inteligența artificială, care e peste tot: credeți că poate fi o unealtă educațională sau riscă să devină un nou tip de fraudă academică? Unde este limita?
Nu este limită dacă folosești etica. Este o tehnologie care se dezvoltă, și, treptat, va trebui să o includem în zona de metodologie, să anunțăm că pentru analiza anumitor date sau pentru o sinteză s-a folosit un sistem de inteligență artificială.
De exemplu, unii studenți abuzează de aceste platforme bazate pe inteligența artificială, iar programele de identificare a plagiatului nu pot identifica dacă textele au fost generate sau nu cu IA. Cum ar putea profesorii să-și dea seama? Doar făcând ce vă spuneam înainte: scriere în etape. Sigur, și aici se poate frauda, dar măcar când mergi din etapă în etapă și vezi că următoarele 20 de pagini se bazează pe discuția pe care ai avut-o înainte, altfel stau lucrurile – și, încă o dată, testând competențele.
Dacă mergi pe lucrări scrise, există riscul acesta și va fi tot mai mare, va fi greu de controlat. Trebuie să te bazezi pe testarea lucrurilor care apar în lucrare. Altfel, treptat, evaluarea trebuie să se mute într-o altă logică, o logică care merge pe evaluare față în față, pe interviu oral, pe diverse sarcini pe care studentul le are de față cu tine.
Sunteți mulțumit, la nivel general, de cum se desfășoară examenele de finalizare de studii și de calitatea lor?
Nu pot vorbi, în general, de toată țara. Cunosc toate variantele, sigur, dar văd discuțiile, văd problemele prezentate în mass-media. Deci, cu siguranță, la nivel general nu pot spune că sunt foarte mulțumit, dar pot să spun că este un nivel acceptabil, cu unele insule foarte bune, de excelență – la marile universități văd că lucrurile funcționează destul de bine. Cam asta ar fi evaluarea mea în acest moment, în ceea ce privește mediul universitar românesc. Dar, cu siguranță, mă aștept – și aici este o doză de așteptare – ca sistemele de evaluare să fie schimbate major în următorii ani ca urmare a dezvoltării acestor sisteme de inteligență artificială.
Colegilor mei rectori și celor aflați în funcții de decizie le recomand să aibă ca reper standardele europene și internaționale, două-trei universități care sunt de vârf în domeniul lor, și să folosim și noi astfel de practici, că altfel s-ar putea să ne trezim că folosim practici care nu mai corespund standardelor europene și internaționale.
Se încarcă comentariile...
