Cum își pot alege elevii încă din liceu cariera potrivită
0Evaluarea vocațională a elevilor de liceu ar trebui abordată de instituțiile de învățământ în moduri care să permită identificarea timpurie a intereselor si aptitudinilor individuale. Din păcate, însă, deși există la nivel național câteva unelte de consiliere și orientare profesională, foarte puține licee se dedică dezvoltării profesionale a elevilor săi, printr-o serie de activități și programe bine structurate, care să permită alegerea carierei potrivite.

Ca părinte, este esențial să sprijini copilul în descoperirea pasiunilor și abilităților sale, facilitând astfel alegerea unei cariere potrivite. Orientarea profesională joacă un rol crucial în acest proces, oferind o înțelegere clară a punctelor forte și a intereselor fiecărui elev, iar instituțiile de învățământ trebuie să implementeze strategii și programe care să ofere o orientare adecvată încă din anii de liceu.
Pentru Liceul Internațional IOANID, spun reprezentanții instituției de învățământ, acest subiect reprezintă unul dintre pilonii programului educațional, deschis în anul 2018, odată cu autorizarea nivelului liceal, prin organizarea seriei de conferințe "Meet Your Future". Aceste conferințe organizate lunar, fie la sediul liceului, fie la sediul companiilor partenere, susținute de specialiști din diverse domenii, expun elevii la realitățile și provocările carierelor, de la medicină și arte până la ospitalitate. Prin prezența unor personalități marcante precum echipa CEO’s Back to School, președintele HORA România, reprezentanți ai Hotelului Epoque - Relais & Châteaux, Doina Antohi, dar și specialiști de la Ecole Hôtelière de Lausanne, alături de medici și avocați, elevii beneficiază de perspective realiste și practice esențiale pentru planificarea viitorului lor profesional.
În primă etapă, specialiștii consilieri organizează sesiuni de testare vocațională, urmate de rapoarte personalizate, individuale, prin intermediul platformelor naționale (AMN). Acest proces complex de evaluare vocațională ajută elevii să înțeleagă mai bine propriile interese și aptitudini, oferindu-le informații valoroase pentru planificarea carierei. Raportul final pune în evidență valorile măsurate ale aptitudinilor individuale ale elevului, pune în evidență anumite trăsături de comportament ale elevului, grupează factori care influențează capacitatea de învățare a elevului și evidențiază nivelul relațiilor personale dintre elev și ceilalți din școală. O evaluare vocațională de acest tip presupune completarea online a unor baterii de testare în colaborare cu amn.ro/amn.nl. Aceasta se realizează sincron în școală sub îndrumarea consilierului școlar și se adresează elevilor de clasa a VII-a - VIII-a care doresc să descopere cariera potrivită nevoilor și dorințelor lor.
Elevii, consiliați în carieră în cadrul conferințelor „Meet Your Future"
Completează procesul seria lunară de conferințe "Meet Your Future", care contribuie esențial la dezvoltarea viitorului profesional al elevilor și îi ajută să ia decizii informate și conștiente despre carierele pe care doresc să le urmeze, având un impact puternic atât asupra deciziilor individuale ale elevilor, cât și asupra comunității extinse. Prin promovarea educației și a aspirațiilor profesionale înalte, conferințele își propun să inspire și să motiveze tinerii în alegerea unui parcurs profesional adecvat. De aceea, de-a lungul anilor, ne-am bucurat de vizita lui Andrei Lăcătuș (cunoscut drept Shurubel), realizator de emisiuni radio. Acesta le-a vorbit elevilor despre traseul său profesional și despre cariera din spatele microfonului de radio. Laurențiu Ungureanu, jurnalist de investigație la Recorder a venit la IOANID pentru a le povesti liceenilor provocările din domeniul presei. Invitați de seamă au fost și președintele și fondatorul CEO Clubs Romania, Sotiris Chatzidakis, alături de Daniel Farmache, fondator DMF Capital, Otilia Pețu, fondator și managing partner la NOA Group și Manolescu Florin Andrei, fondator și CEO la Academia Testării. Ei au împărtășit cu liceenii experiențele personale cu privire la eșecurile și lecțiile învățate, care sunt pilonii dezvoltării ca om și cum arată o zi în sfera lor de activitate.
De asemenea, am fost bucuroși să-l cunoaștem pe Dr. Dumitru Totir, medic primar chirurgie plastică și microchirurghie constructivă, cu o experiență de peste 25 de ani, care a discutat pe larg care sunt provocările din domeniul medical-estetic. De asemenea, domnul Marius Gheorghe, recruiter pentru Eastern Europe la Ecole Hotelier de Lausanne, clasată drept cea mai bună școală de management al ospitalității din lume, a vorbit cu elevii despre pașii de urmat pentru a avea o carieră de succes în business hotelier.
Domeniul artistic a fost prezent cu ajutorul lui Alexandru Iureș, cineast desăvârșit și managerul teatrului ACT. El a dezbătut cu elevii filme de artă și comerciale și tehnici cinematografice de luat aminte, completat de actorul Silvian Vâlcu, om de teatru și o inspirație pentru autenticitate și vulnerabilitate. Nume prezent pe scena Teatrului Odeon, Silvian Vâlcu a vorbit deschis despre viața de actor și care sunt motivațiile alegerii carierei artistice. Astronomul Adrian Șonka s-a bucurat să ia parte la o serie de discuții cu liceenii IOANID, dezvăluindu-le o parte din secretele Universului. Numele amintite sunt doar câteva dintre cele prezente în cadrul "Meet Your Future", cu fiecare an dezvoltându-ne împreună cu specialiști din domenii diverse.
La aceste vizite se adaugă și cele ale universităților importante din București și din străinătate, în 2024 Glion and Les Roches fiind prezenți la Liceul Internațional IOANID pentru a le vorbi elevilor despre dinamica din domeniul ospitalității. Cu un renume de World’s Leading Hospitality Schools, Glion and Les Roches sunt lider de peste 60 de ani în management hotelier. Alături de ei, cei de la Young Professionals UK au venit la noi pentru a purta discuții cu liceenii în ceea ce privește ghidarea tinerilor în carieră. Iar cei de la Entrepreneurship Academy ne-au bucurat cu vizita pentru a ajuta elevii către atingerea obiectivelor la nivel academic, profesional, personal. De asemenea, Universitatea Româno-Americană a vorbit deschis despre mediul educațional internațional și oportunitățile avute după finalizarea studiilor în cadrul facultăților lor.
IOANID organizează programe de internship pentru liceeni
Un alt aspect important al proiectului de orientare vocațională îl reprezintă programul de internshipuri pentru liceeni. Cu ajutorul părinților din comunitatea IOANID, elevii participă la internshipuri în companii de renume precum KPMG, McCann, Credit Reform, Curtea de Apel, DentEstet, BCR, Cumulus și Embryos. Aceste experiențe practice le oferă elevilor o perspectivă valoroasă asupra mediului de lucru și a cerințelor profesionale reale, consolidându-le abilitățile și pregătindu-i pentru viitor. Anul acesta, 15 dintre liceenii IOANID au avut parte de oportunitățile oferite de companiile partenere, participând la câte 2-3 internshipuri, fiecare de una sau două săptămâni. În cadrul programului, elevii au discutat cu specialiști din consultanță în afaceri, publicitate, domeniul juridic, stomatologie, medicină, finanțe-bănci, IT, arhitectură.
Școala reprezintă un partener de încredere în dezvoltarea profesională a tinerilor, motiv pentru care încurajăm un parteneriat deschis, în care fiecare parte să își expună resursa prin care pot dezvolta potențialul elevilor, indiferent de natura ei. Din acest punct de vedere, IOANID este o instituție de învățământ dedicată oferirii educației de elită, bazată pe potențialul individual al fiecărui elev și modelarea unui viitor de succes.