Un vânător a murit în bătăia propriei puști, după ce câinele a călcat pe trăgaci

0
Publicat:

Un vânător de 32 de ani din Kansas, SUA, a fost găsit mort în propria mașină, sâmbătă, iar anchetatorii au ajuns la concluzia că a murit după ce câinele său a călcat pe trăgaciul puștii, relatează Daily Mail.

Împușcăturile provocate de animalele de companie nu sunt nemaiauzite Foto ilustrativă: Pixabay
Împușcăturile provocate de animalele de companie nu sunt nemaiauzite Foto ilustrativă: Pixabay

Bărbatul din Wichita a fost găsit mort pe lângă orașul Geuda Springs, iar anchetatorii cred că tragedia a avut loc în jurul orei 9:40.

Un câine aparținând proprietarului camionetei a călcat pe pușcă, provocând descărcarea armei”, potrivit autorităților locale.

Cartușul tras de câinele care se afla pe bancheta din spate l-a lovit pe bărbatul aflat în față, rănile provocate ducând la decesul acestuia. 

Împușcăturile provocate de animalele de companie sunt rare, dar nu nemaiauzite.

În noiembrie, un vânător de 32 de ani din Turcia a fost împușcat și ucis de propriul său câine, după ce caninul a călcat pe trăgaciul unei puști în timp ce stăpânul său încerca să-l urce în mașină.  

Iar în în 2015, o femeie din Indiana a fost împușcată în picior de câinele ei.

Allie Carter, în vârstă de 25 de ani, și-a așezat pușca de calibrul 12 pe pământ fără siguranța în timpul unei partide de vânătoare de păsări de apă, în timp ce câinele său, un Labrador retriever, a călcat pe pușcă  și a apăsat pe trăgaci.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite