Un nou atac armat în SUA. Un bărbat a ucis patru persoane într-un centru medical din Oklahoma VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Un bărbat înarmat cu o carabină şi un pistol a ucis patru persoane într-o clădire medicală din Tulsa, Oklahoma, miercuri, înainte de a se împuşca mortal pe el însuşi, a anunţat Poliţia. Acesta este cel mai recent dintr-o serie de atacuri armate care au cutremurat Statele Unite, relatează Reuters.

Poliţiştii au sosit la campusul Spitalului „St. Francis” la trei minute de la primirea unui apel, miercuri după-amiază, în care se sesizau împuşcături şi au urmat sunetele până la etajul al doilea al clădirii Natalie, a declarat jurnaliştilor adjunctul şefului Poliţiei din Tulsa, Eric Dalgleish.

Poliţiştii au văzut victimele şi suspectul cinci minute mai târziu, a spus Dalgleish.

Felul în care poliţiştii intervin a fost intens analizat după ce, săptămâna trecută, un tânăr înarmat a ucis 19 copii şi doi profesori într-o şcoală din Texas, în timp ce poliţiştii au aşteptat afară aproape o oră.

Întrebat de jurnalişti dacă Poliţia a reîmprospătat antrenamentele sau felul în care se raportează la persoane implicate în împuşcături după incidentul din Uvalde, Texas, Dalgleish a spus: "Cred că asta este, cel mai probabil, proaspăt în mintea tuturor".

„Tulsa revine periodic la acest subiect. Am fost foarte mulţumit cu ceea ce ştim până acum legat de intervenţia poliţiştilor noştri”, a mai spus Dalgleish.

Incidentul de miercuri din Tulsa vine după ce atacurile armate au reaprins dezbaterile privind controlul armelor. Cu două săptămâni înainte de atacul de la Uvalde, un bărbat alb înarmat a ucis 10 persoane la un supermarket, într-un cartier al afro-americanilor din Buffalo, New York.

Poliţia din Tulsa a afirmat că încearcă să stabilească identitatea suspectului, estimând că avea vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani, şi nu avea încă detalii asupra motivului atacului.

În Clădirea Natalie se află cabinete ale doctorilor, inclusiv un centru ortopedic, a spus Dalgleish, adăugând că crede că printre victime se află angajaţi şi pacienţi.

Casa Albă a transmis că preşedintele Joe Biden a fost informat despre atac şi a oferit sprijin oficialilor federali şi locali din Tulsa, un oraş cu aproximativ 411.000 de locuitori aflat la 160 de kilometri nord-est de capitala Oklahoma City.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite