Trump: „Rusia şi Ucraina vor începe imediat să lanseze negocieri în vederea unui armistiţiu”
0Donald Trump susține că Rusia și Ucraina vor începe imediat discuțiile pentru un armistițiu, în urma unei convorbiri telefonice cu președintele Vladimir Putin. Anunțul a fost făcut luni, pe rețeaua sa socială, Truth Social.

Președintele american Donald Trump a declarat, luni, că a avut o discuție telefonică de peste două ore cu liderul rus Vladimir Putin. În urma acestei convorbiri, Trump susține că cele două țări vor demara negocieri pentru încetarea conflictului.
„Rusia şi Ucraina vor începe imediat să lanseze negocieri în vederea unui armistiţiu, iar mai târziu unui sfârşit al războiului”, a scris Trump pe Truth Social.
El a adăugat că discuția cu Putin a fost una pozitivă și deschisă: „Tocmai mi-am terminat apelul de două ore cu preşedintele Vladimir Putin al Rusiei. Cred că s-a desfăşurat bine”, a precizat Trump. „Tonul şi spiritul conversaţiei au fost excelente. Dacă n-ar fi fost aşa, aş spune-o mai degrabă acum decât mai târziu”, a continuat el.
Negocierile vor fi lăsate în mâinile celor implicați
Trump a subliniat că părțile implicate în conflict vor stabili singure condițiile acordului: „Condiţiile acestui acord vor fi negociate între cele două părţi, aşa cum trebuie să fie, pentru că ele sunt singurele care cunosc detaliile unor negocieri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea înţelege”, a explicat liderul de la Casa Albă.
Liderii europeni, informați
Donald Trump a precizat că i-a informat deja pe mai mulți lideri europeni despre convorbirea cu Putin și despre direcția discuțiilor: „Eu i-am informat pe preşedintele Volodimir Zelenski al Ucrainei, pe Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene (CE), pe preşedintele francez Emmanuel Macron al Franţei, pe premierul Giorgia Meloni a Italiei, pe cancelarul Friedrich Merz al Germaniei şi pe preşedintele Alexander Stubb al Finlandei”, a afirmat Trump.
Relații comerciale după război
Trump susține că Rusia dorește să dezvolte legături economice strânse cu Statele Unite odată ce conflictul se va încheia: „Rusia vrea să facă schimburi comerciale la scară mare cu Statele Unite după ce această «baie de sânge» catastrofală se va termina şi sunt de acord”, a scris el.
Totodată, el a vorbit despre potențialul economic al Rusiei: „Există o oportunitate uriaşă ca Rusia să creeze o cantitate uriaşă de locuri de muncă şi de bogăţii. Potenţialul său este NELIMITAT”, a conchis Donald Trump.