Trump, atac fără precedent asupra Curţii Supreme din SUA: Trage cu puşca în faţa oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO Getty Images
Donald Trump FOTO Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a denunţat joi decizii „oribile” şi „orientate politic” ale Curţii Supreme a Statelor Unite, care i-a aplicat două lovituri în în câteva zile în dosare diferite, relatează AFP.

Prin hotărârea cu privire la drepturile salariaţilor gay şi transgen şi la statutul a sute de mii de tineri imigranţi, „templul” dreptului american „trage cu puşca în oameni mândri să se considere republicani sau conservatori”, a scris Trump pe Twitter.

„Avem nevoie de mai multă justiţie sau vom pierde al doilea amendament şi tot restul. Votaţi cu Trump în 2020!”, scrie el.

„Aveţi impresia că Curtea Supremă nu mă iubeşte?”, întreabă el în primul atac frontal la adresa Curţii Supreme, pe care a promis, în campania electorală din 2016 să o facă să încline de partea conservatorilor.

Curtea Supremă i-a aplicat joi o lovitură dură lui Donald Trump, invalidându-i decizia de a abroga programul de protecţie implementat de către predecesorul său Barack Obama în favoarea tinerilor imigranţi clandestini, cunoscuţi sub numele de „Dreamers".

Implementat de către fostul preşedinte democrat, programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) protejează de expulzare aproximativ 700.000 de imigranţi care au intrat în mod ilegal în Statele Unite pe când erau minori.

În total, cinci dintre cei nouă judecători ai celei mai înalte jurisdicţii din ţară - patru progresişti şi un conservator - au stabilit că voinţa lui Trump de a abroga acest program este o decizie „capricioasă” şi „abitrară”.

Această hotărâre a Curţii reprezintă o uşurare pentru aproximativ 649.000 de imigranţi înscrişi în prezent în DACA. Riscul expulzării lor a fost îndepărtat şi urmează să primească permise de muncă pe o perioadă de doi ani, care poate fi prelungită.

Odată cu apropierea alegerilor de la 3 noiembrie, Donald Trump a adoptat o linie dură în domeniul imigraţiei, din care a făcut unul dintre pilonii preşedinţiei sale şi o temă centrală a campaniei în vederea realegerii la Casa Albă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite