SUA: Un judecător de la Guantanamo a decis că mărturisirile unui suspect obţinute sub tortură nu pot fi folosite ca probe

0
Publicat:

Un magistrat militar american a decis vineri că mărturisirea unui bărbat suspectat că ar fi avut legături cu un atac comis de Al-Qaida nu poate fi folosită ca probă deoarece a fost obţinută sub tortură, o premieră care ar putea constitui un nou obstacol în procedurile judiciare legate de la atentatele teroriste din SUA din 11 septembrie 2001, transmite AFP, potrivit Agerpres.

judecator jpg

Judecătorul de la Guantanamo spune că mărturisirea lui Abd al-Rahim al-Nashiri, presupusul creier al atentatului cu bombă asupra distrugătorului USS Cole din Yemen din 2000, soldat cu 17 morţi, a fost afectată de ani de violenţă suferită de suspect şi provocată de CIA şi FBI.

"Excluderea unor astfel de probe nu este fără costuri pentru societate", a scris magistratul, colonelul Lanny Acosta. "Cu toate acestea, a permite (utilizarea) probelor obţinute prin sau sub tortură de către acelaşi guvern care urmăreşte să-l judece şi să-l execute pe acuzat poate avea costuri şi mai mari pentru societate", a adăugat magistratul.

Avocatul lui Al-Nashiri, Anthony Natale, a declarat că judecătorul a respins un element-cheie pe care acuzarea intenţiona să se bazeze pentru a-l condamna pe clientul său.

Dosarul, deschis de mult şi pentru care Al-Nashiri ar putea fi condamnat la pedeapsa cu moartea, rămâne blocat în faza sa preliminară ca urmare a acestei decizii, fără vreun indiciu cu privire la data la care s-ar putea deschide un proces în toată regula.

Avocaţii lui Al-Nashiri şi ai altor cinci inculpaţi suspectaţi că ar fi avut legătură cu atentatele comise de Al-Qaida în 11 septembrie 2001 au luptat timp de un deceniu în tribunalul militar de la Guantanamo pentru respingerea probelor obţinute în urma torturii.

Abd al-Rahim al-Nashiri, în vârstă de 58 de ani, este suspectat că a participat la organizarea atacului ucigaş împotriva USS Cole din 12 octombrie 2000. El este, de asemenea, acuzat că are de-a face cu explozia petrolierului Limburg, care a avut loc în 2002, în aceeaşi regiune, soldată cu moartea unei persoane.

Natale a subliniat că hotărârea se aplică numai în cazul lui Al-Nashiri şi nu are caracter obligatoriu pentru alţi judecători însărcinaţi să supravegheze procedurile Tribunalului Militar de la Guantanamo. Potrivit acestuia, decizia introduce însă "un model pe care alţi (judecători) ar putea încerca să îl reproducă".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite