Joe Biden, vizită în Finlanda după summitul NATO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Statelor Unite Joe Bide a ajuns miercuri în Finlanda pentru o vizită, care a marcat un moment istoric prin aderarea sa la NATO în aprilie, relatează AFP, scrie Agerpres.

Avionul Air Force One, care a sosit de la Vilnius, unde a avut loc summitul NATO, a aterizat în jurul orei locale 22:00 pe Aeroportul Internațional Helsinki. 

Președintele american urmează să se întâlnească cu omologul finlandez Sauli Niinistö, principalul architect al integrării Finlandei în NATO, precum și cu liderii celorlalte state nordice.

Este un moment istoric după decenii de neutralitate forțată de Moscova după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi de nealiniere militară odată cu sfârșitul Războiului Rece, Finlanda a devenit pe 4 aprilie cel de-al 31-lea membru al NATO. Finlanda care are o frontieră comună cu Rusia de peste 1.300 de kilometri lungime a fost până la invadarea Ucrainei un puternic avocat al dialogului între occident și Federația Rusă.

Finlanda NATO FOTO: Shutterstock
Finlanda NATO FOTO: Shutterstock

Discuţiile dintre cei doi omologi se vor concentra pe "cooperarea dintre ţările nordice şi Statele Unite în materie de securitate, mediu şi tehnologie", potrivit preşedinţiei finlandeze.

Întalnirea este ultipa din turneul European al președintelui american, după Londra și summitul NATO de la Vilnius dedicate într-o bună măsură războiului din Ucraina.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite