SUA iau în considerare să impună noi sancţiuni Rusiei pentru „atrocităţile” comise împotriva Ucrainei
0Statele Unite şi aliaţii iau în considerare să impună sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru „atrocităţile” comise în Ucraina, chiar dacă sancţiunile deja instituite dau o lovitură puternică economiei ruse, a declarat, joi, secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, conform CNN.
„Economia rusă va fi devastată drept consecinţă pentru ceea ce am făcut deja, dar… continuăm să luăm în considerare paşi suplimentari pe care îi putem face”, a spus Yellen în timpul unui eveniment pentru Washington Post Live.
Oficialul american nu a oferit detalii cu privire la sancţiunile suplimentare care ar putea fi impuse.
„Continuăm să lucrăm îndeaproape cu aliaţii noştri pentru a lua în considerare alte sancţiuni. În acest moment, nu credem că Rusia va renunţa la războiul oribil pe care l-a început, o invazie neprovocată a patriei ucrainene. De fapt, atrocităţile pe care le comit împotriva civililor par să se intensifice. Aşadar, este cu siguranţă oportun să lucrăm cu aliaţii noştri pentru a lua în considerare noi sancţiuni”, a argumentat Yellen.
Secretarul Trezoreriei a precizat daunele economice şi financiare cauzat de sancţiunile occidentale impuse în ultimele săptămâni.
„Am izolat Rusia financiar. Rubla a fost în cădere liberă. Bursa rusă este închisă. Rusia a fost exclusă efectiv din sistemul financiar internaţional”, a adăugat ea.
Yellen a recunoscut că este „cert” că sancţiunile vor afecta economic atât Statele Unite, cât şi Europa, dar a precizat că oficialii au făcut eforturi pentru a minimiza impactul.
„Au crescut deja preţurile globale ale petrolului. Noi înşine vedem asta în preţurile de la benzinărie”, a spus Yellen.
Întrebată dacă aliaţii europeni vor lua măsuri pentru a interzice petrolul şi gazele ruseşti, Yellen a reiterat că oficialii americani sunt conştienţi că „nu toate ţările sunt în aceeaşi poziţie” de a opri transporturile de energie rusă.
„Depindem foarte puţin de petrolul rusesc”, a conchis ea.