Statele Unite sugerează pauze în conflictul din Gaza pentru ca civilii să iasă în siguranță

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Albă a declarat că explorează implementarea unei serii de pauze în conflictul Israel-Hamas pentru a ajuta oamenii să iasă în siguranță din Fâșia Gaza și a permite ajutorul umanitar să intre, dar și-a reconfirmat opoziția față de încetarea totală a focului informează Reuters, scrie Agerpres.

John Kirby FOTO: EPA-EFE (Arhivă)
John Kirby FOTO: EPA-EFE (Arhivă)

Purtătorul de cuvânt al securității naționale, John Kirby, a transmis reporterilor că astfel de pauze ar trebui să fie implementate temporar și localizate și a insistat că nu vor împiedica Israelul să se apere.

„Ceea ce încercăm să facem este să explorăm ideea a cât mai multor pauze care ar fi necesare pentru a continua intrarea ajutoarelor şi pentru a continua să lucrăm pentru a scoate oamenii în siguranţă, inclusiv ostaticii, a spus el reporterilor într-un briefing la Casa Albă.

Preşedintele Joe Biden a vorbit miercuri despre necesitatea unei pauze care să ofere timp pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas, dar a exclus apelul la o încetare completă a focului.

Colegul său democrat, senatorul Dick Durbin, a declarat joi pentru CNN că este timpul pentru o încetare a focului, în timp ce senatorul democrat Patty Murray a cerut o pauză umanitară pentru a permite ajutorului critic să ajungă la civili.

Experţii ONU îndeamnă, de asemenea, la o încetare umanitară a focului, spunând că timpul se scurge pentru palestinienii care se află în „risc grav de genocid”.

John Kirby a declarat reporterilor că era așteaptată intrarea în Fâşia Gaza a 55 de camioane cu ajutoare, în total peste 220, şi a adăugat că o creştere a ajutoarelor pentru civili rămâne o prioritate pentru preşedintele Biden.

Kirby a spus că Statele Unite vorbesc zilnic cu Israelul, pe care îl îndeamnă să evite victimele civile.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite