Joe Biden vizitează joi California, lovită de furtunile care au provocat inundaţii și alunecări de teren

0
Publicat:

Preşedintele SUA, Joe Biden, va merge joi în zonele din California devastate de o serie de furtuni care au ucis cel puţin 19 persoane, relatează AFP, citată de Agerpres.

Mai multe furtuni au lovit San Francisco, California și au produs inundații. FOTO Getty Images
Mai multe furtuni au lovit San Francisco, California și au produs inundații. FOTO Getty Images

Președintele american va vizita „comunităţile afectate de distrugeri în urma furtunilor recente, va analiza eforturile de reconstrucţie şi va evalua ajutorul federal suplimentar necesar", a anunţat Casa Albă, într-un comunicat, luni seară.

Violente furtuni de iarnă au provocat, după 27 decembrie, inundaţii, alunecări de teren şi scurgeri de noroi în California. Estre vorba, potrivit guvernatorului acestui stat, Gavin Newsom, despre intemperii „fără precedent la scara vieţii noastre".

Sâmbătă, asupra zonei de coastă de la Oceanul Pacific, s-au abătut trombe de apă, care au dus la revărsarea multor râuri şi inundarea zonelor urbane, caselor şi terenurilor agricole afectate de o secetă interminabilă.

Câmpurile şi drumurile au fost înghiţite de ape, iar liniile electrice au fost avariate. Se așteaptă ca furtunile începute la sfârşitul lui decembrie să se încheie, totuși, în curând.

Conform prognozelor pentru weekend făcute de Serviciul naţional de meteorologie din această ţară (NWS), ar urma o perioadă de vreme mai uscată pentru California şi sud-vestul Statelor Unite, astfel încât această zonă să aibă timp să repare pagubele  și să restabilească electricitatea.

Aproape 20.000 de case nu aveau electricitate duminică dimineaţă.

Secetă fără precedent

În San Francisco, ultimele patru luni au fost cele mai ploioase din iarna anilor 1972-1973, potrivit sursei citate. California, a cărei agricultură hrăneşte America de Nord, se confruntă cu o secetă pe termen lung fără precedent. Ploile torenţiale din ultimele săptămâni nu vor inversa însă tendinţa, pentru că nu sunt suficiente pentru a umple lacul Mead, după cum avertizează NWS cu privire la rezervorul gigantic de pe fluviul Colorado care udă California şi al cărui nivel e în scădere de ani buni.

Infrastructurile de control şi de retenţie a apei - diguri, lacuri artificiale, albii regularizate ale râurilor - au fost proiectate acum patru-cinci decenii, pentru ceea ce Newsom a numit  „o lume care nu mai există". 

Oamenii de ştiinţă avertizează că încălzirea globală creşte frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite