Joe Biden denunţă tentativele Rusiei de a influenţa următoarele alegeri din SUA: „Este pur şi simplu o încălcare a suveranităţii noastre”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE
Joe Biden FOTO EPA-EFE

Joe Biden a avertizat într-o alocuţiune susţinută la sediul serviciilor de spionaj ale SUA că Rusia încearcă să perturbe alegerile de la mijloc de mandat din 2022. Preşedintele american denunţă „dezinformarea” rusă şi tentative de „încălcare a suveranităţii”, transmie AFP, potrivit news.ro.

„Priviţi ce face Rusia cu alegerile din 2022 şi dezinformarea. Este pur şi simplu o încălcare a suveranităţii noastre”, a spus liderul de la Casa Albă într-o vizită la Oficiul Direcţiei Naţionale de Informaţiilor (ODNI), în apropiere de Washington, referindu-se la informaţiile pe care le primeşte pe această temă în cadrul briefiengurilor zilnice.

Preşedintele rus Vladimir Putin „are o adevărată problemă. El conduce o economie care are armament nuclear şi puţuri de petrol şi nimic altceva”, a declarat şeful statului american.

„Asta-l face şi mai periculos, după mine”, a subliniat Biden.

Preşedintele american şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea faţă de o intensificare a atacurilor cibernetice, inclusiv de tip ransomware, care constau în penetrarea unor reţele ale unei entităţi în vederea criptării datelor acesteia cu scopul de a cere o răscumpărare, cel mai adesea în bitcoin, în schimbul cheii de decriptare.

„Dacă vom ajunge la un război, la un adevărat război armat, cu altă mare putere va fi din cauza unui atac cibernetic”, a avertizat Biden.

În toamna lui 2022 urmează să aibă loc alegeri legislative în Statele Unite, numite „de la jumătatea mandatului” („mid term elections”), în care se aleg toate mandatele din Camera Reprezentanţilor şi o treime din mandatele din Senat.

Statele Unite au imputat recent Chinei o piratare masivă, în martie, a serviciului de mesagerie Exchange al grupului Microsoft, iar Casa Albă a somat Moscova în mai multe rânduri să acţioneze împotriva atacurilor de tip ransomware comise de pe teritoriul rus.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite