Incident aviatic grav - Cel puțin 36 de persoane au fost rănite în urma unor turbulențe pe un zbor spre Hawaii | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de persoane au fost rănite - 11 dintre ele grav - în urma unor turbulențe în timpul unui zbor de la Phoenix la Honolulu, SUA, au declarat autoritățile, conform New York Times.

Un copil de 14 luni se află printre cei răniți FOTO Shutterstock
Un copil de 14 luni se află printre cei răniți FOTO Shutterstock

Zborul Hawaiian Airlines, care a transportat 238 de pasageri și 10 membri ai echipajului, a aterizat duminică pe Aeroportul Internațional Daniel K. Inouye din Honolulu în jurul orei 11:00 potrivit companiei aeriene.

Personalul medical a oferit îngrijiri pasagerilor și membrilor echipajului, potrivit Serviciilor Medicale de Urgență din Honolulu.

Shayne Enright, un purtător de cuvânt al Departamentului, a declarat că 36 de persoane, inclusiv un copil de 14 luni și trei membri ai echipajului, au fost răniți. Dintre aceștia, 11 persoane, inclusiv un adolescent, au fost internate cu răni grave. Alte nouă persoane au fost internate în spital în stare stabilă.

Unii pasageri și-au pierdut cunoștința, dar nimeni nu a suferit răni care să-i pună viața în pericol, a spus ea.

Directorul de operațiuni al Hawaiian Airlines, Jon Snook, a declarat, duminică, că semnul privind purtatarea centurii de siguranță era aprins, dar nu toată lumea a respectat indicația, atunci când zborul HA35 a experimentat turbulențe.

Momentan nu se știe „ce alte măsuri au mai fost luate”. 

Condițiile atmosferice și vremea instabilă din apropierea insulelor Hawaii au contribuit la crearea unei zone instabile de aer ce a luat echipajul prin surprindere, a spus Snook.

Nu a fost nici un avertisment cu privire la acest petic de aer”, a spus el.

Thomas Vaughan, un meteorolog la Serviciul Național de Meteorologie din Honolulu, a declarat că a fost postat un aviz meteo pentru furtuni în momentul turbulenței.

Probabil au zburat într-o furtună”, a spus el.

Kaylee Reyes, un pasager al zborului HA35, a declarat pentru Hawaii News Now că turbulențele au apărut de nicăieri, iar mama ei, care avea centura de siguranță desfăcută,  a fost aruncată în sus și s-a lovit de tavanul cabinei aeronavei.

Jim Ireland, directorul Departamentului pentru Servicii de Urgență din Honolulu, a declarat în cadrul conferinței de presă că din fericire „nu au existat decese sau răniri grave”.

Sunt sărbătorile, toată lumea încearcă să vină aici în vacanță sau să se întoarcă acasă”, a spus el. „Este, în general, o perioadă în care oamenii sunt fericiți. Și acesta, evident, este ceva ce nu au planificat în călătoria lor.”

Aproximativ 58 de persoane din Statele Unite sunt rănite anual în urma turbulențelor din timpul zborurilor, deoarece nu poartă centurile de siguranță, potrivit Administrației Federale a Aviației din SUA.

Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA va investiga cazul.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite